„Fraude la referendum” Dosarul rămâne la judecători
„Fraude la referendum”: Dosarul rămâne la judecători
17 Jan, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1960
Marime text



Conform procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „inculpaţii Iordan Elena, Tache Adelina Gabriela, Negoiţă Felicia, Tache Constantin şi Vărvăroiu Vasilică, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 489 din localitatea Lumina, judeţul Constanţa, cu ocazia desfăşurării Referendumului naţional din data de 29.07.2012, de comun acord, au recurs la falsificarea unui număr de cel puţin 222 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei, urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de tot atâtea buletine de vot, şi au întocmit în fals procesul verbal privind rezultatele referendumului”. De asemenea, procurorii mai arată că „inculpata Florea Diana, în calitate de preşedinte al biroului electoral din cadrul Secţiei nr. 490 - localitatea Lumina, judeţul Constanţa, a permis denaturarea rezultatului procesului electoral prin semnarea în fals pe listele permanente a unui număr de 45 de votanţi”.
Tot Parchetul General al României susţine, în aceeaşi cauză, că „inculpaţii Simion Lenuţa - Lăcrămioara, Miuţu Marioara, Ghibăldan Daniela, Grădişteanu Andrei Alexandru şi Stănimir Violeta, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai biroului electoral al Secţiei de votare nr. 488 din localitatea Lumina, judeţul Constanţa, cu ocazia procesului electoral desfăşurat la data de 29.07.2012, au recurs la falsificarea unui număr de cel puţin 180 de semnături ale unor persoane înscrise pe listele electorale permanente ale secţiei”. Procurorii spun că acţiunea a fost „urmată de introducerea în urnă, în mod fraudulos, a unui număr de cel puţin 135 de buletine de vot, corespunzător parţial semnăturilor executate în fals, semnând apoi procesul-verbal privind rezultatele referendumului în care erau consemnate date nereale”. Sintetizând, din rechizitoriul procurorilor reiese că au fost fraudate un număr de 402 voturi din totalul de 2.842 de alegători. Ieri, Judecătoria Constanţa a respins cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, de restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 31 ianuarie. Decizia Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs odată cu fondul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii