Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gastrom Grup a mancat 2,5 milioane de lei din fondurile Ministerului Apararii

ro

07 Mar, 2007 00:00 3736 Marime text
1173213413.jpg

Dupa patru ani de colaborare si un dosar penal, societatea lui Nicolae Chiramentli lupta pentru un nou contract

Toata lumea stie ca cele mai banoase contracte pentru o firma privata sunt cele cu statul. Ele reprezinta o adevarata mana cereasca la care insa nu oricine poate avea acces. In ultima perioada, astfel de contracte sunt foarte mediatizate, in spatele lor ascunzandu-se povesti cu grupuri de interese. Ministerul Apararii face parte tot din cadrul institutiilor bugetare, asa ca si contractele pe care diferite unitati le-au incheiat de-a lungul timpului cu societati private au creat suspiciuni. Printre aceste firme privilegiate se numara si Gastrom Grup, in conturile careia Ministerul Apararii a varsat 2.465.016 lei. De aproape patru ani de zile, hrana militarilor de la unitatile din Dobrogea este asigurata de societatea Gastrom Grup, care ii are actionari pe Nicolae Chirmentli si finul sau, Dumitru Micauta. Primul contract cu armata a fost semnat in anul 2002 de societatea Dema Gusto, in care doar Micauta era actionar, iar dupa cateva luni aceasta s-a transformat in Gastrom Grup. Treaba a mers ca pe roate pana cand cineva din interiorul unei unitati a facut o plangere la Parchetul Militar in care atragea atentia ca s-au facut plati in avans catre firma lui Chiramentli. Totul a facut obiectul unui dosar penal terminat insa prin dispunerea unui NUP de zile mari. Desi in perioada anchetei activitatea societatii a fost luata la puricat de o gramada de comisii de audit intern ale Ministerului Apararii, in final nu s-a intamplat nimic. Chiramentli a hranit si militari NATO Pentru ca nimic nu este intamplator, in ciuda semnalelor de alarma trase de cei care au verificat contractele intre armata si Gastrom Grup, in anul 2003 societatea mai primeste cadou o "felie mare de tort" de la minister, fiind desemnata sa asigure hrana militarilor NATO care participau la exercitiul "Cornerstone 03". Modul in care Chiramentli a ghidat afacerea, a atras atentia pentru ca acesta a reusit sa schimbe numele societatii si sa mareasca valoarea contractelor fara sa mai respecte unele proceduri de achizitii. Faptele au fost verificate de generalul de brigada Mircea Vasilescu, seful Directiei de audit intern din cadrul Ministerului Apararii. Acesta a intocmit in urma controlului raportul numarul A 1921, din 26 mai 2003, prin care ii aducea la cunostinta ministrului Apararii neregulile din contracte. Generalul l-a indicat ca responsabil pe colonelul Mihai Vasile, codirector al exercitiului "Cornerstone 03". In cele din urma, conflictul a fost stins si Chiramentli a iesit invingator din acest iures. Afaceri prospere cu bani publici Chiramentli si finul sau nu s-au multumit doar cu banii care vin din contractul cu armata, constienti probabil ca acesta nu poate dura la nesfarsit, asa ca, in paralel, au mai infiintat si societatea Cos Consulting Company care detine restaurantul Godfather situat in Piata Ovidiu. Gurile rele spun ca ei ar fi avut si un Peco pe Soseaua Mangaliei si ceva legaturi cu diversi camatari. Surse din cadrul Ministerului Apararii ne-au confirmat ca in luna mai va avea loc o noua licitatie pentru asigurarea hranei la mai multe unitati, iar Gastrom Grup porneste ca favorita de la grila de start. In atatia ani de colaborare, probabil ca s-au cimentat foarte bine relatiile intre parti, asa ca militarii au toate sansele sa guste in continuare din bucatele lui Chiramentli.

Scris de: {autor}A.F.{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii