Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:55 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGPR România, al treilea mare utilizator din UE al bazelor de date Interpol

ro

04 Feb, 2017 15:54 2225 Marime text
Poliția Română a contribuit la plasarea țării noastre ca al treilea mare utilizator din cadrul Uniunii Europene al bazelor de date Interpol, accesând informații polițienești de peste 20 de milioane de ori, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române, astăzi, prin intermediul unui comunicat.

„În contextul cooperării polițienești prin Interpol, Poliția Română a contribuit la plasarea țării noastre ca al treilea mare utilizator din UE al bazelor de date Interpol, accesând informații polițienești de peste 20 de milioane de ori. De asemenea, România ocupă locul șapte în rândul utilizatorilor din regiunea europeană și este al patrulea contribuitor al bazelor de date dintre cele 190 de țări membre Interpol, ceea ce demonstrează activitatea și volumul de muncă depus de polițiști pentru controlul criminalității", a informat IGPR.

În 2016, prin intermediul Biroului Național Interpol, a fost dispusă urmărirea internațională pentru 1.898 de persoane, dintre care 200 cu mandate de arestare preventivă, 1.486 cu mandate de executare a pedepsei închisorii, 122 de persoane erau declarate dispărute, iar 90 aveau emise sentințe de internare.

În aceeași perioadă, au fost arestate 1.114 persoane urmărite internațional de autoritățile române și 86 de persoane au fost localizate în străinătate, în vederea extrădării, dintre care 63 de persoane arestate sau localizate în afara spațiului Schengen (Republica Moldova — 13, Ucraina — zece, Irlanda — șapte, Cipru și Turcia — câte șase, Federația Rusă, Serbia și SUA — câte patru, Emiratele Arabe Unite — trei, Croația și Tunisia — câte doi, Argentina, Israel, Liban și Georgia — câte unul).

De asemenea, au fost identificate șase autoturisme furate, descoperite în România, și 20 de autoturisme furate, depistate în străinătate.

Prin intermediul Biroului Național Interpol, cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, a fost stabilită identitatea pentru 1.493 de persoane, din 3.467 de impresiuni papilare transmise.

În urma verificării cetățenilor români care și-au declarat identități false, semnalați de omologii străini ca suspecți/autori de infracțiuni, s-a stabilit identitatea reală pentru 42 de persoane. Totodată, au fost stabilită identitatea în cazul a 22 de cadavre.

Interpol România a asigurat suportul tehnic și a pus la dispoziția Poliției Române și Poliției de Frontieră ultima versiune a aplicației Find, de căutare automată și simultană atât în bazele de date naționale cât și în ale O.I.P.C. Interpol, fapt ce a condus la eficientizarea utilizării sistemelor informaționale.


În anul 2016, prin intermediul Biroului Național Interpol, au fost derulate în parteneriat cu agențiile de aplicare a legii din România o serie de operațiuni și proiecte care au vizat combaterea criminalității transfrontaliere: operațiunea Bonomo (inițiată de autoritățile spaniole, privind abuzuri sexuale asupra minorilor, în urma căreia au fost identificați opt cetățeni români bănuiți de astfel de fapte); operațiunea Signal România (inițiată de autoritățile britanice, privind identificarea mai multor cetățeni români bănuiți de comiterea de furturi de buzunare pe teritoriul UE); operațiunea Hydra (care vizează persoanele urmărite la nivel internațional pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți sau alte acțiuni conexe acestora); operațiunea Nemiroff (care a constat în verificarea mai multor autovehicule de lux traficate ilegal din Italia); proiectul PIE (privind schimbul operativ de informații în legătură cu activitatea infracțională a cetățenilor români încarcerați în Marea Britanie); Proiectul Foreign Terrorist Fighter.

Biroul Național Interpol a fost constituit pe 10 ianuarie 1973, la București.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii