Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:53 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Începe judecata în dosarul în care conducerea CNE Cernavodă a fost deferită Justiţiei de către DNA Constanţa (rechizitoriu)

ro

16 Jul, 2016 00:00 3890 Marime text


Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate în dosarul în care conducerea Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă, Ionel Bucur, directorul general al CNE Cernavodă, şi Elena Marinela Negulici, director economic al CNE Cernavodă, a fost trimisă în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză au mai fost trimişi în judecată Mădălina Olteanu, Ionel Encică, Laurenţiu Theodor Nicola şi Victor Dărămuş.

Astfel, magistraţii din Constanţa au dispus începerea judecăţii cauzei privindu-i pe Ionel Bucur, Elena Marinela Negulici, Mădălina Olteanu, Ionel Encică, Laurenţiu Theodor Nicola şi Victor Dărămuş. Decizia nu este definitivă.

Societatea Naţională Nuclearelectrica are calitatea de parte vătămată în acest dosar, în timp ce Davy Security SRL, Davy Protect & Security SRL şi Davi Protect Com sunt parte responsabilă civilmente.

Ar fi eludat prevederile privind atribuirea contractelor de achiziţie publică

„Numiţii Bucur Ionel, în calitate de director general al SN Nuclearelectrica SA Bucureşti - Sucursala CNE Cernavodă, respectiv Negulici Elena Marinela, în calitate de director economic în cadrul Sucursalei CNE Cernavodă, au eludat, cu intenţie, prevederile OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, cu prilejul încheierii contractului de servicii nr. (…)/02.07.2012 cu SC (…) SRL Cernavodă - CUI (…), reprezentată de (…), ce are ca obiect prestarea pe o perioadă de 32 de luni a serviciilor de exploatare, întreţinere şi reparaţii la obiectivele aferente circuitului hidro al apei de răcire la CNE Cernavodă, întrucât, raportat la valoarea estimată a achiziţiei, respectiv 5.817.449.55 de lei fără TVA (1.307.409 euro, la cursul BNR de 4.4496 din 2 iulie 2012), autoritatea contractantă avea obligaţia de a organiza o procedură de licitaţie publică deschisă în vederea atribuirii acestui contract. În realitate, contractul a fost atribuit în urma organizării unei proceduri de achiziţie publică de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în scopul de a încredinţa în mod preferenţial contractul către SC (…) SRL Cernavodă.
 
În urma organizării unei proceduri de licitaţie publică deschisă, a fost încheiat contractul de servicii nr. 4/08.01.2015 între Societatea Naţională Nuclearelectrica SA Bucureşti - Sucursala CNE Cernavodă şi SC (…) SRL Cernavodă, ce are ca obiect servicii de manipulare, transport, conservare produse şi actualizare baze de date şi servicii de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale spaţiilor de depozitare ale CNE Cernavodă şi ale sistemelor de utilităţi aferente acestora, pe o durată de doi ani, cu o valoare de 18.036.539 de lei, prin întocmirea în cadrul procedurii a caietului de sarcini de către numitul (…), în calitate de şef Serviciu Depozite al CNE Cernavodă, într-o modalitate de a favoriza atribuirea acestuia către această societate comercială.
 
Pe timpul derulării acestui contract, există date din care rezultă că Sucursala CNE Cernavodă a efectuat plăţi către SC (…) SRL Cernavodă fără respectarea dispoziţiilor contractuale stabilite între părţi“, potrivit procurorilor DNA.
 

Rechizitoriu pentru conducerea CNE Cernavodă - „Cuvântul de ordine care a stat la baza atribuirii contractelor este frauda“ (rechizitoriu)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii