Judecata şefului suspendat al CJC începe la 12 septembrie Constantinescu cere, mâine, să-i fie anulat mandatul de arestare (rechizitorii)
Judecata şefului suspendat al CJC începe la 12 septembrie: Constantinescu cere, mâine, să-i fie anulat mandatul
21 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1954
Marime text
Zilele trecute, magistraţii bucureşteni au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privindu-i pe inculpaţii Nicuşor Daniel Constantinescu şi Adrian George Gâmbuţeanu
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, cere Tribunalului Bucureşti revocarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele său, la finele lunii iulie. Mai mult decât atât, Constantinescu solicită Tribunalului să constate că mandatul de arestare este nul. Cele două cereri vor fi analizate de judecătorii bucureşteni mâine, începând cu ora 9.00, potrivit lui Cătălin Dancu, unul dintre avocaţii şefului CJC. Între timp, Tribunalul Bucureşti a fixat data primului termen de judecată în dosarul în care Nicuşor Constantinescu este acuzat de complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi de 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.
Preşedintele - recent suspendat - al CJC a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, pe data de 25 aprilie, pentru abuz în serviciu în formă continuată.
Citeşte rechizitoriul aici.
Iniţial, dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, însă magistraţii din capitală au decis declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. Până la acest moment, nu a fost stabilit primul termen de judecată
Pe data de 27 mai, Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, într-o altă cauză, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.
Citeşte rechizitoriul aici.
În acest dosar, care se află pe rolul Tribunalului Bucureşti, Nicuşor Constantinescu a fost arestat preventiv. Tot în această cauză, zilele trecute, Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondate excepţia şi cererile formulate de Nicuşor Daniel Constantinescu, prin apărător.
De asemenea, judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privindu-i pe inculpaţii Nicuşor Daniel Constantinescu şi Adrian George Gâmbuţeanu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, magistraţii au dispus începerea judecăţii cauzei, stabilind primul termen la data de 12 septembrie, ora 10.00, când se citează inculpaţii şi se asigură apărarea.

Persoanele vătămate, citate
„Se citează persoanele vătămate menţionate în actul de sesizare (n.r. Curtea de Conturi a României), cu precizarea dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ, să indice natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. Se citează fiecare persoană vătămată menţionată în actul de sesizare, cu precizarea dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ, să indice natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază, cu menţiunea constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Se citează fiecare parte civilă menţionată în actul de sesizare, cu precizarea de a se indica dacă se menţine constituirea de parte civilă formulată în faza de urmărire penală, precum şi natura pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază“, potrivit minutei judecătoreşti. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată, prin contestaţie, la Curtea de Apel Bucureşti.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii