Noi descoperiri ale poliţiştilor de frontieră Un Mercedes şi un Nissan furate din străinătate, maşini cu acte false, şoferi fără permis
Noi descoperiri ale poliţiştilor de frontieră: Un Mercedes şi un Nissan furate din străinătate, maşini cu
08 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2163
Marime text
Au furat autoturismele din străinătate şi au încercat, la începutul acestei săptămâni, să treacă prin Vama Negru Vodă cu acestea. Este vorba de un microbuz Mercedes şi un autoturism Nissan, care, potrivit poliţiştilor de frontieră, figurează ca fiind furate din Franţa, respectiv Spania. Valoarea totală a celor două autovehicule este de aproximativ 12.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră susţin că miercuri, în jurul orei 3.50, în PTF Negru Vodă, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Ionuţ C., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Brăila, care conducea un microbuz Mercedes Vito, cu numere de Franţa. Verificările au scos la iveală faptul că microbuzul figurează ca fiind furat din Franţa din data de 25 iunie a acestui an.
Marţi, cu o zi înainte de acest incident, în jurul orei 20.45, în PTF Negru Vod, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Alexandr S., cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 46 de ani, care se afla la volanul unui autoturism marca Nissan Primera, cu numere de Bulgaria. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul figurează în baza de date ca fiind furat din Spania din data de 6 martie 2006. Conducătorii auto au declarat că au achiziţionat autovehiculele de la un cetăţean român, respectiv de la un cetăţean bulgar, fără a cunoaşte că acestea sunt declarate ca fiind furate. Autoturismele au fost indisponibilizate la sediul SPF Negru Vodă, în vederea continuării cercetărilor, valoarea microbuzului fiind de aproximativ 7.000 de euro, în timp ce autoturismul a fost evaluat la 5.000 de euro.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit celor doi conducători auto lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Maşini cu certificate ITP false
De asemenea, în PTF Negru Vodă şi în PTF Ostrov au fost descoperite un Peugeot şi un BMW cu certificate tip ITP false. Peugeot-ul, înmatriculat în Bulgaria, descoperit în PTF Negru Vodă, aparţine unei persoane din judeţul Constanţa, în vârstă de 29 de ani. Proprietarul BMW-ului, de asemenea înmatriculat în Bulgaria, descoperit în Vama Ostrov, este un cetăţean în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul Călăraşi.Şoferi prinşi fără permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competenţă şi alţi doi cetăţeni români care conduceau maşini marca Dacia şi Citroen, înmatriculate în România, respectiv Franţa, fără a deţine permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Astfel, în zona de competenţă a SPF Chilia, a fost identificat cetăţeanul român C.I., în vârstă de 54 de ani, care conducea un autoturism marca Dacia, iar la solicitarea documentelor pentru control, conducătorul auto a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. În al doilea caz, poliţiştii de frontieră din cadrul GN Mangalia au oprit pentru control un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Franţa, în care se aflau două persoane. În urma verificărilor, a rezultat faptul că bărbatul aflat la volan, cetăţeanul român O.G., în vârstă de 21 de ani, nu posedă permis de conducere. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au întocmit conducătorilor auto, domiciliaţi pe raza judeţelor Vaslui, respectiv Constanţa, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere“.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii