Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O manevră imprudentă putea să îl coste viaţa Accident spectaculos la ieşire din Constanţa spre Valu lui Traian (galerie foto)

ro

28 Apr, 2015 00:00 3025 Marime text
Un accident rutier grav s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, la ieşirea din Constanţa, pe bulevardul IC Brătianu.
 
Două persoane, soţ şi soţie, au fost rănite şi transportate la spital, după ce bărbatul a efectuat o manevră imprudentă. Mai bine de o oră, traficul rutier la ieşirea din Constanţa a fost paralizat pe ambele sensuri, iar cozile de maşini se întindeau pe kilometri întregi.

Şoferul Daciei Break a întors peste linia continuă, în zona reprezentanţei Dacia, şi a fost izbit de un autoturism marca Mercedes, care circula din spate. Dacia a fost proiectată pe contrasens într-o a treia maşină, marca Matiz, pe care a atins-o uşor. Răniţi sunt şoferul vinovat de producerea accidentului şi soţia sa, pasageră în Dacia.

Aceştia se întorceau de pe câmp, de unde adunaseră bucăţi de fier vechi, maşina lor fiind plină cu componente metalice.
 
Conform Poliţiei Rutiere A.F. (un bărbat de 69 de ani, din Constanţa) a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Constanţa către Valu lui Traian, şi, ajungând la Km 255+653, a oprit în banda nr. 2 pentru a efectua viraj stânga, moment în care un alt autoturism condus în aceeaşi direcţie de mers, pe aceeaşi bandă, de C.M. (un bărbat de 50 de ani, din Techirghiol), a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. După impact, primul autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un al treilea autoturism care circula dinspre Valu lui Traian spre Constanţa, fiind condus de P.M.V. (o femeie de 23 de ani, din Cernavodă).
 
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto A.F. şi a pasagerei dreapta-faţă din primul autoturism, A.L. (o femeie de 63 de ani, din Constanţa).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ovidiu 28 Apr, 2015 08:10 Pentru faptul ca soferul Daciei a trecut peste linia continua va fi sanctionat de Politie.Insa daca in fata ar fi avut un pieton sau alt obstacol el ar fi obligat sa opresca .Cel din spatele sau trebuia sa pastreze distanta de siguranta pentru a putea opri sau schimba banda de circulatie .Pilotul de raliuri Titi Aur spune ca din momentul în care cel din faţã a atins stopul pe frânã timpul de reacţie al unui om normal, care nu este bolnav, nu este bãut, nu este drogat, nu este obosit, este de aproximativ 1,4-1,5 secunde care la o vitezã de 100 de km/h înseamnã peste 40 de metri. Deci pe distanţã de 40 de metri nici macar nu ai atins pedala de frânã. Dupã care urmeazã spaţiul de frânare care poate fi pe asfalt uscat, în condiţii bune, maşinã bunã, de 30-40 de metri, ca sã te opreşti. Deci la 100 km/h parcurgi cel putin 80 m. La viteza mica de 30 de km/h, spaţiul parcurs pânã când ai atins frâna este de vreo 17 metri.