Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:33 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru plata pensiei de întreţinere Cristian Borcea, chemat la judecată de avocata Simona Dana Voiculescu

ro

22 Jan, 2015 00:00 2623 Marime text
Cristian Borcea, unul dintre inculpaţii din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, a fost chemat la judecată de avocata Simona Dana Voiculescu. Dosarul, depus pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, are ca obiect „pensie întreţinere“, primul termen fiind stabilit pentru data de 13 februarie. Femeia susţine că are un copil cu fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Pe data de 16 ianuarie, într-un alt dosar, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a constatat că pârâtul (Cristian Borcea) este tatăl minorei şi a stabilit ca fata să poarte numele de familie al acestuia. 

 Cristian Borcea a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, iar în prezent se află în Penitenciarul Poarta Albă.

Mai precis, Borcea a primit doi ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciune în formă continuată (persoană vătămată - FC Dinamo Bucureşti) şi alţi doi ani şi şase luni pentru înşelăciune în formă continuată (persoană vătămată - Federaţia Română de Fotbal). Acelaşi Cristian Borcea a mai luat doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată şi alţi trei ani pentru spălare de bani în formă continuată. După contopirea pedepselor, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti să execute condamnarea cea mai grea, respectiv cea de trei ani de închisoare, la care a fost adăugat un spor de trei ani şi patru luni de închisoare. În final, Borcea s-a ales cu pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, Borcea este judecat, din 2008, şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, fostul acţionar al clubului Dinamo fiind trimis în judecată de procurorii Anticorupţie alături de mai multe persoane, printre care se află edilul-şef al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii