UPDATE 2. Fost director CFR, vizat Peste 60 de percheziții în București și nouă județe. Prejudiciu de 6.000.000 de euro! Grup infracțional, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare
UPDATE 2. Fost director CFR, vizat: Peste 60 de percheziții în București și nouă județe. Prejudiciu de 6.000.000
03 May, 2017 07:38
ZIUA de Constanta
2891
Marime text
La această oră, polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 63 de percheziții în București și în nouă județe, pentru destructurarea unei grupări infracționale care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.000.000 de euro unei societăți naționale de transport feroviar, prin delapidare.
Aşadar, în această dimineață, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – D.I.I.C.O.T. – Structura Teritorială Timișoara efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.
În fapt, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport. Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
"Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza unei proceduri de licitație deschisă a 2.450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară.
Prețul de achiziție a fost de 120 de euro per tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro per tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro per tonă. Astfel, cei în cauză ar fi realizat practic o subevaluare a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”.
Prejudiciul cauzat societății de transport prin activitatea infracțională este de 6.313.748 de euro", precizează IGPR.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș, S.R.P.T. Timișoara, B.C.C.O. Alba, specialiștilor din cadrul D.G.A Timiș și jandarmilor.
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) efectuează 20 din cele 63 de percheziţii. Totodată, ofiterii D.G.A. ridică înscrisuri de la un număr de 3 instituții și urmează să pună în aplicare 13 mandate de aducere la audieri față de persoane suspecte.
„În fapt, s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă ”CFR MARFĂ” S.A, s-au constituit într-un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivel central și teritorial, având drept scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării. Astfel, s-a facilitând însușirea și folosirea de către SC REMAT SA Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate.
Subevaluarea s-a efectuat de către S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, a celor 2450 de vagoane pe roți, la preț de deșeuri de fier vechi, deși în componența acestora se afla oțel special cotat pe piață cu prețuri de vânzare mai mari. De asemenea, comisiile constituite în vederea predării vagoanelor casate către beneficiarul SC Remat SA Călărași au omis să menționeze în procesele verbale de casare cantitățile de oțel rezultate în urma tăierii și cântăririi, fapt care a facilitat însușirea diferenței de preț de către SC Remat SA Călărași”, se precizează într-un comunicat remis ZIUA de Constanţa.
În cauză, ofițerii D.G.A. au fost delegați de procurorul de caz să efectueze activități de procedură penală începând cu luna februarie 2016.
UPDATE 3, ora 21.15
Șase persoane din cadrul comisiilor de casare și din conducerea CFR Marfă Timișoara au fost reținute, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în dosarul în care se fac cercetări cu privire la subevaluarea de deșeuri de fier vechi, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
UPDATE 2, ora 12.10
Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA urmează să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societății, conform reprezentanților companiei.
„Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condițiile de casare și care nu mai prezintă utilitate funcțională în condițiile concrete ale activității proprii. Având în vederea faptul că în momentul de față la sediile centrale și teritoriale ale SNTFM CFR Marfă au loc percheziții și audieri, fiind o anchetă în curs de desfășurare, reprezentanții societății nu pot face alte declarații referitoare la acest subiect. Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA urmează să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societății", se menționează într-un comunicat al companiei remis Agerpres.
UPDATE 1, ora 8.05
Fostul director al CFR Marfă Mihuț Constantin Crăciun ar fi vizat în acest dosar, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii