Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:18 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petre Larie de la Operaţiuni Speciale Constanţa, scos din arest

ro

20 Apr, 2013 00:00 3177 Marime text
Petre Larie, agentul de poliţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie - Serviciul de Operaţiuni Speciale Constanţa cercetat pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, a ieşit din arest. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi este definitivă. De hotărârea Curţii a beneficiat şi Nicolae Rusu, civil, arestat în acelaşi dosar.

Cei doi bărbaţi nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu, ei fiind obligaţi să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială unde domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme, să nu se apropie de martorii şi coinculpaţii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Amintim că, la data de 28 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus încătuşare lui Larie şi a lui Rusu. „Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a rezultat că, în seara de 22.01.2013, inculpatul Rusu Nicolae a fost depistat la ieşirea din Portul Constanţa, la Poarta nr. 6, împreună cu alte două persoane, în timp ce transporta 50 de saci încărcaţi cu cărbune, fiind întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa”, conform organelor de anchetă. „Încă de la momentul depistări sale”, continuă procurorii, „inculpatul Rusu Nicolae a insistat ca problema depistării sale să fie rezolvată în alt mod, lăsând impresia că doreşte să ofere bani în schimbul neîntocmirii actelor de cercetare penală şi a precizat că, în caz contrar, va avea probleme la locul de muncă”.

Suspiciuni de mită

La data de 25 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus declinarea cauzei privindu-l pe Rusu la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa întrucât existau indicii de săvârşire a infracţiunii de dare de mită. De asemenea, la data de 28 ianuarie, agentul de poliţie din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa a formulat un denunţ cu privire la faptul că în dimineaţa zilei respective ar fi fost contactat de agentul de poliţie Larie Petre din cadrul IGPR - SOS Constanţa, care i-a solicitat să-l ajute în legătură cu învinuitul Rusu Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt din Portul Constanţa. „În aceste condiţii, la data de 28 ianuarie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, l-au surprins în flagrant pe inculpatul Rusu Nicolae în timp ce oferea suma de 1.500 de lei unui ofiţer din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa”, au conchis organele de anchetă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii