Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:14 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Potrivit Institutului Naţional al Magistraturii Stanciu rămâne vicepreşedintele Curţii de Apel, Gigi Valentin Ştefan - şeful Parchetului Tribunalului Constanţa

ro

29 Nov, 2013 00:00 4273 Marime text
Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a publicat tabelele privind rezultatele obţinute de candidaţii judecători şi procurori la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane din cadrul concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere la curţi de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea.

Judecătoarea Alina Andrescu, angajată la Judecătoria Măcin şi delegată la Judecătoria Constanţa, a candidat pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, dar şi pentru cea de preşedinte al Judecătoriei Buftea şi a luat nota 6,60. Asta în timp ce judecătorul Marius Cristian Epure, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al aceleiaşi instanţe, nu s-a prezentat la testare. Judecătorul Nicolae Stanciu, actualul vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa, şi-a manifestat intenţia de a rămâne pe această funcţie şi a luat nota 7,20. Conform Institutului Naţional al Magistraturii, Ionuţ Marius Chirilă, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, candidat pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, nu s-a prezentat la testare. Gigi Valentin Ştefan, actualul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a primit nota 9,60 la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane.
La nivel naţional, concursul sau examenul s-a organizat pentru ocuparea unui număr de 118 funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi a unui număr de 99 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct la parchetele de pe lângă curţi de apel, tribunale şi judecătorii. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii