Prejudiciu estimat de 22 de milioane de lei Percheziţii de amploare în capitală, în Constanţa şi în alte şase judeţe
Prejudiciu estimat de 22 de milioane de lei: Percheziţii de amploare în capitală, în Constanţa şi în alte
12 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1780
Marime text
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au efectuat, ieri, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.
Poliţiştii au efectuat peste 100 de percheziţii, ieri, în Bucureşti şi în şapte judeţe, printre care şi Constanţa, pentru a ridica documente şi a duce la audieri 60 de persoane suspectate de evaziune fiscală, faptă prin care ar fi produs un prejudiciu de 22 de milioane de lei.
Potrivit Poliţiei Capitalei, percheziţiile au fost efectuate de peste 200 de poliţişti, la 105 adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Argeş, Giurgiu, Prahova, Cluj, Constanţa şi Vâlcea. Anchetatorii au dus 60 de persoane la audieri, la sediul Poliţiei Sectorului 5, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală.
„Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2013, suspecţii au înregistrat contabil, în numele a trei firme-fantomă, şi au declarat fiscal cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, derulând tranzacţii artificiale care nu au un conţinut economic şi nu pot fi utilizate în cadrul unor practici economice obişnuite, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale“, arată Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.
Persoanele suspectate în acest caz ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat estimat la 22 de milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe profit. Ancheta este făcută de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, împreună cu poliţiştii bucureşteni.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii