Radu Mazăre iese din sarcofag, dar rămâne cu conturile blocate (galerie foto)

20 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2271
Marime text
Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, rămâne cu conturile blocate!
Aflat „în trecere” pe la Poliţia Judeţului Constanţa, unde a dat cu subsemnatul pentru a 19-a oară în dosarul Campusului Social „Henri Coandă”, edilul-şef al Constanţei a declarat că, până la acest moment, nu a primit niciun răspuns la memoriul său înaintat autorităţilor centrale în care îşi exprima nemulţumirea legată de blocarea conturilor. De menţionat că o copie după memoriul mai sus precizat a ajuns şi în atenţia lui Victor Ponta, premierul României. „Am trimis un memoriu... Încă nu am primit niciun răspuns. De ce să se grăbească oamenii când eu pot să stau cu conturile blocate?”, a declarat, supărat, Mazăre. În faţa IPJ, edilul municipiului Constanţa a fost întrebat şi de licitaţia pentru realizarea şoselei de coastă, însă acesta nu a dorit să ofere informaţii cu privire la proiect. „Nu ştiu. Nu e treaba mea. Dacă întreb, iar mă ia DNA la întrebări, pentru că nu sunt în comisia de licitaţie”, a mai spus Mazăre. În altă ordine de idei, edilul a declarat că, la ultimul carnaval din Mamaia, unde va interpreta rolul faraonului Ramses, îşi va face apariţia dintr-un sarcofag.
După cum arătam şi în ediţiile trecute, primarul municipiului Constanţa este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul Campusului Social „Henri Coandă”, alături de fratele său Alexandru Mazăre, senator al României, şi de afaceristul israelian Avraham Morgenstern.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii