Şi-ar fi bătut nevasta şi soacra Iulian Ionuţ Gavrilă a fost trimis în judecată
Şi-ar fi bătut nevasta şi soacra: Iulian Ionuţ Gavrilă a fost trimis în judecată
29 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
1556
Marime text



Iulian Ionuţ Gavrilă, de 42 de ani, din localitatea constănţeană Valu lui Traian, suspectat că şi-ar fi agresat de mai multe ori soţia şi soacra, a fost trimis în judecată. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa având ca obiect violenţa în familie „(art. 199 NCP), alin. 1, rap. la art. 193, alin. 2 C.p. (doua fapte), toate cu aplicarea art. 38, alin.1 C.p.“.
Amintim că Gavrilă se întorsese recent din străinătate, unde a lucrat. De cum a ajuns acasă, ar fi început să îşi acuze soţia că l-ar fi înşelat. Gelos, bărbatul ar fi sărit la bătaie la soţia lui. În încercarea de a-şi apăra fiica, mama femeii ar fi sărit în ajutorul acesteia, dar ar fi ajuns să fie şi ea agresată.
Femeile l-au reclamat pe agresor la poliţie, iar oamenii legii au demarat investigaţii. Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate în acest caz, poliţiştii l-au identificat pe suspect.
La data de 24 iulie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, suspectul le-ar fi agresat din nou pe cele două. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi ulterior a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii