„Spionii“ DNA! Ai ochii albaştri? Te poţi număra printre preferaţii Anticorupţiei

Blamaţi de unii, aclamaţi de alţii, dar întotdeauna „la îndemână“ când ai nevoie să faci „şicane“ vreunui oponent politic (şi nu numai), reprezentanţii Anticorupţiei din România sunt întotdeauna în vizorul publicului, fie că îi vorbim de bine, fie că - mai degrabă - le zicem de rău. Interesant de aflat, poate, în acest context, că, de fapt, Anticorupţia lucrează cu şi prin noi. Mai mult decât atât, este, poate, la fel de interesant de ştiut că structura Direcţiei Naţionale Anticorupţie are propriii săi „spioni“, atât din rândul mass-media, cât şi printre agenţii serviciilor secrete care operează la noi în ţară.
 
Sursele de informaţie ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt, teoretic, cât se poate de transparente şi afişate chiar pe site-ul structurii mai sus menţionate. Cu toate acestea, o privire mai atentă şi o primă citire printre rânduri a datelor oficiale pot evidenţia faptul că lucrurile sunt mai complexe decât ar putea părea.

Cetăţenii obişnuiţi, informatori de ocazie

Oficial, cap de afiş în lista „informatorilor“ curenţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt chiar cetăţenii obişnuiţi, dar şi persoanele juridice, care pot sesiza (poate) cea mai temută instituţie a statului de drept cu privire la orice activitate ce li se pare suspectă.  Astfel, oamenii pot formula plângeri, menite să aducă în atenţia DNA neajunsurile pe care le-au suferit din cauza unor fapte de corupţie. Următorul situat pe scara informativă este denunţul, adică acea situaţie în care „o persoană care deţine informaţii despre săvârşirea unor infracţiuni de corupţie le comunică DNA“. Diferenţa faţă de o plângere este că un cetăţean, de pildă, poate face un denunţ chiar dacă nu a fost el personal vătămat prin atitudinea incorectă (presupus coruptă) a persoanei pe care o reclamă.

Denunţul şi autodenunţul, preferate de politicieni

Totodată, este de menţionat că denunţul şi autodenunţul par să fie mijloacele cel mai des instrumentate de procurorii DNA în ultimii ani pentru culegerea de informaţii, dat fiind că majoritatea politicienilor „înhăţaţi“ ori prinşi în laţul Anticorupţiei preferă să semneze pagini întregi de informări cu privire la fapte de corupţie săvârşite de colegii lor şi de care ei înşişi ar avea cunoştinţă, numai-numai li s-o reduce pedeapsa ca urmare a unei bune cooperări.
 
Revenind la sursele de informare ale DNA, autodenunţul este privit de procurorii Anticorupţie ca fiind „situaţia în care o persoană care a săvârşit o infracţiune de corupţie doreşte să beneficieze de circumstanţe de atenuare sau de exonerare a răspunderii penale, în condiţiile legii, anunţă autorităţile judiciare despre comiterea infracţiunii, înainte ca acestea din urmă să fi aflat din alte surse“.

Presa şi serviciile secrete

În continuare, printre „spionii“ DNA se numără şi sesizările oficiale primite de la autorităţile şi instituţiile publice, printre care fosta Gardă Financiară, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Departamentul de Luptă Antifraudă, poliţie, celelalte unităţi de parchet, dar mai ales „sesizări şi informări primite de la serviciile specializate în culegerea de informaţii“. Cu alte cuvinte, inclusiv agenţii celor presupuse şapte servicii secrete din România - renumiţii băieţi cu ochii albaştri - „lucrează“, într-o anumită măsură, în interesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Ultima şi, poate, una dintre cele mai importante surse de informare pentru luptătorii Anticorupţie o reprezintă chiar sursele de informare în masă - adică presa. Astfel, procurorii se informează inclusiv din materialele publicate în mass-media, alături de datele pe care le culeg efectiv în cadrul activităţii curente. Aşadar, orice informaţie ori suspiciune avută de către orice persoană cu privire la orice posibilă faptă de corupţie poate lua foarte uşor forma unui dosar penal.