Tânăr domiciliat în Constanţa şi urmărit internaţional pentru trafic de persoane

21 Mar, 2017 12:16
ZIUA de Constanta
1309
Marime text
Poliţiştii de frontieră au depistat un român, urmărit internaţional, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de patru luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Ieri, în jurul orei 9.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă – Garda de Coastă s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, pentru efectuarea formalităţilor specifice, A.F., în vârstă de 24 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, pasager într-un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.
Poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile olandeze. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse de patru luni cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Acesta a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii