Trei persoane, judecate pentru răpirea unei minore
Trei persoane, judecate pentru răpirea unei minore
23 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1757
Marime text
Levent Memis, Laurenţiu Maxim Olteanu şi Melia Alim au fost trimişi în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Dosarul celor trei a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, însă până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată. La finele acestei luni, Olteanu, însoţit de cumnatul său Levent şi de două persoane de sex feminin, s-a deplasat la locuinţa unei fete de 16 ani, pe care ar fi luat-o cu forţa. De menţionat că fata vorbea cu Laurenţiu Maxim Olteanu, între cei doi existând o relaţie de prietenie. De altfel, părinţii băiatului au discutat cu părinţii fetei solicitându-le acordul să se căsătorească, cei din urmă refuzând propunerea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii