Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:02 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un poliţist de la Investigarea Fraudelor şi un afacerist, cu interdicţie de a părăsi ţara

ro

10 Feb, 2014 00:00 2472 Marime text
Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa continuă judecata în dosarul în care Dan Frumuşelu, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Emil Gheordunescu - administrator şi asociat unic al SC Agigea Expres SRL, au fost deferiţi justiţiei sub aspectul săvârşirii unor fapte de corupţie. În prezent, cei doi nu au voie să depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată.
 

La termenul trecut, judecătorii au constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de Frumuşelu şi Gheordunescu. Acestuia din urmă, Tribunalul i-a respins ca nefondată cererea de revocarea a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Faţă de cei doi bărbaţi, judecătorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar. Pe durata acestei măsuri, Frumuşelu şi Gheordunescu trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat şi să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Frumuşelu, cercetat pentru două infracţiuni de luare de mită şi două infracţiuni de şantaj, şi a lui Emil Gheordunescu, acuzat de dare de mită, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi două infracţiuni de şantaj.
 
Rechizitoriu
 
Conform DNA, în perioada 14 februarie 2011 - 14 iunie 2011, „inculpaţii au constrâns o persoană (inculpat într-un dosar penal instrumentat de agentul-şef de poliţie şi denunţător în prezenta cauză) să îi remită lui Gheordunescu Emil trei terenuri agricole intravilane situate în Comuna 23 August, judeţul Constanţa, şi un apartament situat în comuna Agigea, bunuri în valoare totală de 75.000 de euro, prin ameninţarea că, în caz contrar, inculpatul Frumușelu Dan va conduce tendenţios cercetările în respectiva cauză penală în aşa fel încât denunţătorului să îi fie agravată răspunderea penală, cu consecinţa condamnării sale la pedeapsa cu închisoare în regim de detenţie”.
 
Flagrant
 
„În cauza penală instrumentată de Frumuşelu Dan, denunţătorul avea calitatea de inculpat, iar Gheordunescu Emil pe cea de parte vătămată. Prejudiciul reclamat de Gheordunescu Emil se ridica la suma de 100.000 de euro şi, pentru a-l determina pe Frumușelu Dan să îl ajute să recupereze aceşti bani, Gheordunescu Emil i-a dat agentului de poliţie un autoturism marcă de lux în valoare de 17.462,19 euro, cu titlu de mită. După ce bunurile precizate mai sus au fost date de denunţător lui Gheordunescu Emil, în perioada 14 iunie 2011 - 22 decembrie 2012, inculpaţii Frumuşelu Dan şi Gheordunescu Emil, apelând la acelaşi tip de ameninţări ca cele descrise mai sus, au constrâns denunţătorul să îi remită lui Gheordunescu Emil încă 30.000 de euro în contul aceluiaşi debit. De asemenea, prin intermediul inculpatului Gheordunescu Emil, Frumuşelu Dan a pretins de la aceeaşi persoană să îi dea suma de 15.000 de euro, cu titlu de mită, pentru a coordona cercetările astfel încât denunţătorul să fie absolvit de orice răspundere penală”, conform procurorilor Anticorupţie. La data de 22 decembrie 2012, „inculpatul Gheordunescu Emil a primit de la denunţător suma totală de 45.000 de euro, din care 30.000 euro pentru sine şi 15.000 euro pentru agentul de poliţie Frumușelu Dan, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante”, au conchis organele de anchetă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii