Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:50 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vrei să studiezi în instituțiile de școlarizare ale MAI? Peste 2.000 de locuri sunt puse la bătaie

ro

26 Mar, 2017 19:00 7105 Marime text

Ministerul Afacerilor Interne a finalizat calendarul de admitere în instituțiile de formare profesională ale MAI și ale altor instituții care pregătesc personal pentru MAI.

În acest sens, Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” scoate la concurs, pentru sesiunea 2017, 850 de locuri pentru viitori ofițeri ai MAI. Dintre acestea, 640 sunt fără taxă și 210 cu taxă.

Candidații pot concura pentru locurile scoase la concurs de Facultatea de Poliție, Facultatea de Poliție de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Facultatea de Pompieri sau Facultatea de Arhivistică.

În același timp, școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne scot la concurs 1.434 de locuri pentru agenți de poliție, agenți de poliție de frontieră, subofițeri de jandarmi și subofițeri de pompieri și protecție civilă.

MAI beneficiază și de 123 de locuri la instituțiile de învățământ ale altor structuri din sistemul de ordine publică și siguranță națională.

Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale MAI se realizează de către inspectoratelor generale care au locuri aprobate la aceste instituţii - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în funcție de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate/ reședință.

Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun până la data de 26 mai 2017, iar pentru şcolile postliceale ale MAI, până la data de 21 iulie 2017.


Următoarea etapă, respectiv înscrierea la instituţiile de învăţământ ale candidaţilor MAI, care au fost declaraţi apt psihologic şi medical și îndeplinesc și celelalte condiții de participare la concurs, se realizează la sediile acestora, potrivit calendarului concursului de admitere stabilit de fiecare instituţie de învăţământ şi afişat pe site-ul propriu, în secţiunea privind admiterea.

Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare permit participarea la probele de concurs.

Ca să se poată înscrie la examenele de admitere, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic, să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere, respectiv să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale și 23 de ani împliniţi în cursul anului 2017 pentru candidaţii la Academia Națională de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Printre calităţile necesare viitorilor candidaţi se numără capacitate de comunicare, rezistența la efort, conduită și comportament moral, dorința de promovare a valorilor sociale și morale, spirit de echipă, implicare în asigurarea respectării regulilor și legii, corectitudine în îndeplinirea sarcinilor, spirit de dreptate, rezistența la stres, interes privind rezolvarea unor probleme ale comunității, deschidere față de problematica și principiile integrării europene, cunoașterea și respectarea drepturilor omului, simț civic, încredere în forțele proprii.

Oferta de școlarizare propusă de MAI poate fi consultată pe pagina web a ministerului, la secțiunea “Carieră/Instituții de Învățământ/Formare Profesională/Admiterea în instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne şi în alte instituţii care pregătesc personal pentru M.A.I/Sesiunea 2017-Oferta de școlarizare.


Sursa foto: academiadepolitie.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii