Comisia Europeană cere Irlandei să recupereze 13 miliarde de euro de la Apple
Comisia Europeană cere Irlandei să recupereze 13 miliarde de euro de la AppleAncheta Comisiei Europene, care a durat trei ani, a ajuns la concluzia că reducerile de taxe de care a beneficiat Apple în Irlanda sunt ilegale.
Oficialii europeni vorbesc despre un „tratament preferențial” care a permis companiei americane să plătească taxe de 1% din profiturile făcute în Europa.
Astfel, potrivit anchetei, Apple a plătit mult mai puțin în comparație cu alte companii și trebuie să plătească amenda de 13 miliarde de euro.„Statele membre nu pot oferi facilități fiscale anumitor companii, acest lucru este ilegal conform prevederilor UE privind ajutoarele de stat. Investigația Comisiei a ajuns la concluzia că Irlanda a acordat Apple facilități fiscale ilegale, care au permis acestei companii să plătească taxe semnificativ mai mici decât alte companii timp de mai mulți ani. Grație acestui tratament preferențial, Apple a plătit în realitate un profit pe companii care a scăzut de la 1% pentru profiturile sale europene în 2003 până la 0,005% în 2014”, a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, potrivit digi24.ro.
Cea mai mare amendă de până acum a fost de 1,29 de miliarde de euro.
Executivul comunitar a precizat că s-a descoperit faptul că profiturile din vânzările realizate de subsidiarele Apple Sales International și Apple Operations Europe, companii cu sediul în Irlanda, erau alocate „într-o modalitate care nu corespunde cu realitatea economică”. Astfel, majoritatea profiturilor generate de Apple în Europa erau alocate unor „head offices” care existau doar pe hârtie și care nu plăteau taxe nicăieri. În concluzie, CE a cerut Irlandei să recupereze de la Apple impozite neplătite pentru perioada 2003-2014.
Guvernul irlandez a anunțat că se pregătește să facă recurs la decizia CE.
Ministrul irlandez de Finanțe, Michael Noonan, a subliniat că poziția autorităților de la Dublin este în continuare aceea că Irlanda nu a acordat un tratament preferențial Apple și nici nu a acordat ajutoare de stat.
Taxele sunt un domeniu care ține de competența statelor membre UE însă Comisia consideră că poate interveni acolo unde facilitățile fiscale constituie ajutoare de stat, un domeniu reglementat de Executivul comunitar. De exemplu, anul trecut Comisia Europeană a ordonat Olandei și Luxemburgului să recupereze taxele datorate de grupul auto italian Fiat și grupul american Starbucks.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp