Fotoreportaj Mănăstirea Strunga, văpaia care ţine în viaţă amintirea unui sat părăsit, de unde Dumnezeu nu a plecat nicicând

Undeva înspre graniţa judeţului Constanţa, abătându-ne din calea către Ostrov, pe un drum aproape uitat de oameni, am descoperit o oază de cer. Mănăstirea Strunga, singura mărturie că în acel loc a existat cândva o aşezare umană, denumită din vechime Câşla, se arată între dealurile verzi. În zare, valea se deschide către lacul Oltina, unde ajungem urmând un drum de piatră pictat în culoarea laptelui.



Cândva, pe locul Mănăstirii Strunga era un sat, părăsit demult de oamenii locului. Doar câteva suflete, de le numeri pe degetele de la o mână, nu s-au lăsat duse din vatra satului. Maica stareţă Filareta Băltăreţu a izbutit aici să înveţe să trăiască în bună înţelegere cu şerpii şi animalele sălbatice şi să iubească mărăcinii care puseseră stăpânire pe vechiul schit. De zece ani este acolo, însă, cu sprijinul oamenilor din toate colţurile ţării, a reuşit să zidească o casă pentru Dumnezeu.



Acum, alături de alte 17 măicuţe şi surori întru Domnul, se îngrijeşte de mănăstire. Poveştile maicilor, ajunse la monahie la apusul vieţii, şi nu la răsărit, dificultăţile care le-au întărit de-a lungul vremii, dar şi minunile de la Strunga compun un reportaj pe care îl veţi putea citi în ediţia ZIUA în Judeţ de mâine.