Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mâna constănţenilor În octombrie, dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de omul de afaceri Sabit Daniş

ro

21 Sep, 2016 00:00 3267 Marime text
Primăria municipiului Constanţa anunţă o consultare asupra propunerilor preliminare de Plan Urbanistic Zonal care vizează zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, Prelungirea Caraiman, străzile Ioan Ursu, Intrarea Câmpinei şi aleea carosabilă bl. B5. Iniţiatorii PUZ-ului sunt Sabit Daniş, Binaz Daniş, Gigi Sima şi Ledi Sima. Aceştia vor să ridice pe bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecţia cu strada Caraiman, lângă un imobil existent, un alt bloc, de trei etaje, şi să amenajeze o parcare subterană.
 
„Planul Urbanistic Zonal urmăreşte stabilirea unor reglementări noi cu privire la regimul de construire, înălţimea maximă admisă, procentul de ocupare a terenului (POT), coeficientul de utilizare a terenului (CUT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelelor“, se arată în argumentarea PUZ-ului.
 
Constănţenii sunt invitaţi să transmită observaţii şi propuneri asupra documentelor disponibile în perioada 19 septembrie - 14 octombrie, la sediul Primăriei municipiului Constanţa, bulevardul Tomis nr. 51, etaj 1, Biroul Strategii Urbane. De asemenea, pe data de 7 octombrie, ora 10.00, va avea loc şi dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei municipiului Constanţa pentru respectivul PUZ. 

Afacerile 

Potrivit Registrului Comerţului, Sabit Daniş este asociat în Euro Medialand SRL, PIR SA, dar şi în câteva firme radiate: Avizcenter SRL, Kilimli Import Export SRL şi Replica Press SRL. Euro Medialand SRL, firmă înfiinţată în 2006, cu sediul în municipiul Constanţa, strada Suceava, este deţinută de Sabit Daniş, cu 92% din capitalul social, şi Danis Ali, cu 8% din capitalul social. Firma are un capital social subscris de 1.200 de lei, integral vărsat, compus din 120 de părţi sociale. Cei doi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”.
 
Numele lui Ledi Sima apare în Gigi Sima Pindu SRL şi Sisa Group SRL. Gigi Sima deţine acţiuni în Bosfor Eurostil SRL, Gigi Sima Pindu SRL, Sisa Business SRL, Sisa Group SRL, Tora Trading SRL şi Zaf Impex SRL.

Citeşte şi

Pe bulevardul Aurel Vlaicu. Omul de afaceri Sabit Daniş vrea o nouă investiţie imobiliară cu trei etaje şi parcare subterană!
 
Numai bine de o nouă investiție imobiliară. Omul de afaceri Sabit Daniș, „interesat“ de o nouă zonă din Constanța
 
Bloc de patru etaje, pe Ştefan cel Mare Primăria Constanţa, obligată de instanţă să-i elibereze autorizaţie de construire lui Daniş Sabit
 
Cum va arăta blocul de patru etaje ridicat de Sabit Daniş
 
Omul de afaceri Daniş Sabit ridică un bloc de patru etaje în Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii