Se fac amenajări pentru deschiderea noului magazin Jumbo la Constanţa

13 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
14458
Marime text
La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, cotidianul ZIUA de Constanţa scria că marele retailer grec Jumbo intenţiona să deschidă un hipermarket de jucării pe locul fostului hipermarket Real de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 168 din municipiu.
La începutul acestui an, Metro Group a vândut cele patru hipermarketuri Real pe care le mai deţine în România, în oraşele Constanţa, Arad, Oradea şi Suceava, către compania Terazone Enterprises Limited, înregistrată în Cipru. Vânzările celor patru magazine s-au situat, în anul fiscal 2015 - 2016, la 57 de milioane de euro, în creştere de la 49 de milioane de euro în 2014 - 2015.
„Metro Group a vândut părţile sociale deţinute în cadrul Real Hyper Magazine SRL (care operează patru magazine în România) companiei Terazone Enterprises Limited. Tranzacţia a fost finalizată pe 20 ianuarie 2017, moment în care noul proprietar a devenit deţinătorul legal al acestor părţi sociale“, a transmis compania, la solicitarea Profit.ro.
Recent, Primăria Municipiului Constanţa a eliberat Certificatul de urbanism nr. 547 către SC Real Hyper Magazine SRL, societatea care deţine terenul pentru proiectul „Recompartimentări interioare, schimbări de finisaj exterior, crearea unei scări de evacuare exterioară, modificări de faţade, modernizare spaţiu comercial existent, schimbare casetă luminoasă şi totem publicitar“.
Reamintim că, la sfârşitul lunii ianuarie, Ana Maria Cociş, care s-a prezentat la telefon drept reprezentantul legal al Jumbo, declara că societatea şi-a propus să deschidă un punct de lucru la Constanţa. „Nu este încă sigur. În principiu, da, avem un scop să deschidem la Constanţa. Până nu comunică Real în mod oficial, nu mă pot pronunţa“, preciza aceasta, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, pe 23 ianuarie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii