Plasticianul Aurelian Broască „Nu doresc să modelez pictura în funcţie de trend. Pentru pictori, împlinirea nu este legată de cifra de afaceri“

Aurelian Broască a absolvit, în 1996, Academia de Arte Plastice Bucureşti, secţia Pictură. Tot din 1996 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Constanţa. De-a lungul timpului, artistul a avut numeroase expoziţii de grup şi expoziţii personale, atât în ţară, cât şi în străinătate. Aurelian Broască este, de asemenea, profesor la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa.
Ce înseamnă să pregăteşti un copil, un licean pentru o carieră artistică? Câţi dintre absolvenţii Colegiului de Arte „Regina Maria“ se dedică ulterior exclusiv artei? Cât de ofertantă este România anului 2014 pentru un pictor, un sculptor, un grafician? Cât de competitivă este industria creativă a momentului? Am vorbit despre aceste aspecte cu plasticianul Aurelian Broască, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

Când a avut loc prima „întâlnire“ a dumneavoastră cu pictura?

Nu am avut pe nimeni în familie cu astfel de preocupări şi toate s-au întâmplat lent. În clasa a VII-a, am început să fiu foarte pasionat de desen, iar culoare am făcut mai serios în clasa a IX-a, când am căpătat prima trusă cu culori în ulei.
Recunosc că, începând din acel moment, interesul pentru ştiinţele exacte, pe care se punea accent, a dispărut aproape total, în favoarea interesului pentru frumos. Pentru că în Constanţa nu exista liceu cu profil de artă în 1985, am înclinat către Şcoala Populară de Artă, unde am cunoscut oameni de diferite vârste - aveam şi colegi de 70 de ani, - foarte pasionaţi. În paralel, vizitam foarte des Muzeul de Artă Constanţa, a cărui colecţie impresionantă prin numărul exponatelor şi calitatea lor m-a cucerit pentru toată viaţa.
La Şcoala Populară de Artă, m-am alăturat unui mic grup de tineri care se pregăteau pentru examenul de admitere la Institutul de Artă Bucureşti. Pregătirea a durat trei ani, a fost o perioadă de studiu foarte intens, atât în atelier, cât şi în muzee.

În ce curent artistic vă încadraţi?

Nu agreez ideea de a mă încadra într-un curent. Lucrările mele îşi propun să fie diferite. După absolvirea facultăţii, am participat la expoziţii de grup în care influenţa profesorului era evidentă. După câţiva ani (în 2002), am avut prima expoziţie personală la muzeu. Cromatica şi pensulaţia lucrărilor au devenit, în timp, mult mai personale.
În 2005, am avut următoarea expoziţie personală. Atât cromatica, cât mai ales subiectele au fost mult mai personale. De atunci, am rămas foarte pasionat de portret şi compoziţii cu personaje. Acum lucrez la următoarea expoziţie personală, care sper să aibă loc în primăvara lui 2015. Vor fi scene şi personaje care vin din copilăria mea. E mult de lucru, pentru că ţin să mă apropii cât se poate de mult de caracterul personajelor şi de atmosfera care m-au impresionat, mi-au rămas în memorie.

Care sunt artiştii plastici care v-au influenţat de-a lungul timpului? Cine vă inspiră în prezent?

M-au impresionat foarte mulţi. Pictorii români, începând cu Nicolae Grigorescu, pe care îl consider un talent uriaş, Andreescu, Luchian, Aman. Dintr-o altă generaţie de pictori foarte mari mi-au plăcut Alexandru Ciucurencu şi Corneliu Baba. Cum aş putea să nu fiu impresionat de marea pictură universală? Uriaşul Diego Velasquez, Rembrandt, Tizian, Gustave Klimt, Monet şi Van Gogh. Sunt artişti de la care am învăţat, continui să învăţ şi pe care îi voi primi întotdeauna cu un mare respect.

Cum aţi caracteriza piaţa de artă din Constanţa?

Cum să pot caracteriza ceva ce nu există?!? În primul rând, noi nu avem amatori de artă, nu avem colecţionari.

Cum reuşeşte un pictor tânăr să se promoveze? Dar să îşi expună lucrările şi, ulterior, să le vândă?

Depinde de fiecare. Oricum, foarte greu. Nu se prea descurcă. Pentru noi, împlinirea nu este legată de cifra de afaceri. Nu am pornit pe acest drum urmărind acumularea de venituri. Satisfacţia este dată de cu totul altceva. Stăpânirea problemelor plasticii este marea mea satisfacţie.

Ce înseamnă să pregăteşti un copil, un licean pentru o carieră artistică?

Este foarte pasionant. Ne propunem să îi atragem, să ne dezvoltăm o cultură plastică şi, dacă se întâmplă ca elevul să se îndrepte către învăţământul superior cu profil Arte vizuale, satisfacţia profesorului este maximă.

Cum se dezvoltă un copil cu înclinaţii artistice în comparaţie cu unul care preferă ştiinţele exacte?

Din observaţiile mele, cred că sunt mai bogaţi sufleteşte şi cu un orizont mult mai larg cei care studiază artele plastice. Să te poţi bucura de un banal obiect, de un copac, de o floare este un privilegiu.

Ce aşteptări au elevii dumneavoastră după absolvirea Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“? Ce planuri au?

Majoritatea se îndreaptă către învăţământul de artă sau către zona ceva mai tehnică, şi anume arhitectură, design. Toţi îşi doresc, firesc, să se împlinească pe plan profesional. Nu e vesel să faci Arte Plastice şi să desfăşori o activitate care nu are nicio legătură cu studiile tale.

Cum reuşeşte un pictor tânăr să facă trecerea de la intimitatea atelierului său la industriile creative? Cum se acomodează cu „piaţa“, cu trendurile?

Nu se poate vorbi la modul general. Sunt unii care se plasează într-o poziţie favorabilă încă din studenţie sau imediat după, alţii care îşi găsesc locul mai târziu, alţii însă niciodată, dar nu înseamnă că cei din urmă sunt mai puţin talentaţi.
Eu personal nu doresc să modelez pictura în funcţie de trend. Mă simt mai apropiat de tradiţie, de pictorii clasici, de pictorii români din perioada interbelică şi voi rămâne în această zonă, care mi se potriveşte şi în care mă simt foarte bine.

Cât de ofertantă este România anului 2014 pentru un pictor, un sculptor, un grafician?

Eu nu ştiu să existe oferte care să permită unui plastician să se dedice strict atelierului şi să renunţe la învăţământ sau la alte activităţi. România, e clar, este o ţară prea puţin dispusă să trateze cu interes arta.

Cum se întreţine un artist plastic? Care este situaţia în Constanţa: sunt liber profesioniştii mai numeroşi decât artiştii care au carte de muncă?

Nu există liber profesionişti, plasticieni care să trăiască numai din activitatea artistică neinstituţionalizată. Majoritatea sunt angrenaţi în învăţământ sau în publicitate.

Credeţi că se poate vorbi despre terapia prin artă, prin pictură?

Cu siguranţă, iar aici o să-l citeze pe Camille Corot, care spunea că arta le asigură celor care-o iubesc liniştea, împlinirea sufletească şi chiar sănătatea. În pofida tuturor obstacolelor care decurg din faptul că trăiesc într-o ţară în care artele plastice nu prezintă interes, aş porni pe acelaşi drum pe care l-am ales în adolescenţă fără să ezit o secundă.