Interviu online cu candidatul PRU Dumitru Bădrăgan - „Doar prin schimbare poţi desfiinţa circuitele de interese politice“ (document)
Interviu online cu candidatul PRU: Dumitru Bădrăgan - „Doar prin schimbare poţi desfiinţa circuitele de interese
28 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
7450
Marime text
Perioada prevăzută de lege pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Municipal Constanţa s-a încheiat. La startul competiţiei s-au aliniat 12 aspiranţi la fotoliul de edil-şef, dar numele celor care s-au „calificat“ în „finală“ le vom afla la data de 4 mai, după analizarea eventualelor contestaţii, când candidaturile rămân definitive.
Unul dintre aspiranţii la funcţia de primar al municipiului Constanţa este preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului România Unită (PRU), avocatul Dumitru Bădrăgan. Fost lider al juniorilor Partidului Democrat, ex-lider al Partidului Ecologist din România, pentru că nu a vrut să fie „un simplu spectator“, Bădrăgan a candidat la alegerile de acum patru ani pentru funcţia de preşedinte al CJC din partea PER. Deşi fostul său „şef“ de la PER, Gheorghe Donţu, s-a întors în PSD, Dumitru Bădrăgan nu a putut fi convins să-l urmeze. Acum este lider într-un partid apărut recent pe scena politică autohtonă şi îşi doreşte mandatul de primar al municipiului Constanţa.
Spre deosebire de alţi politicieni care au intrat în competiţia pentru Primăria Constanţa, dar au ezitat să-şi recunoască aspiraţiile, Dumitru Bădrăgan a anunţat din ianuarie că va candida pentru funcţia de edil-şef. Între timp, a încercat să-şi dezvolte filiala la nivel judeţean şi, când credea că primul pas spre „marea finală“ a fost făcut, preşedintele PRU Constanţa a aflat că va trebui să „apeleze“ la pregătirea sa profesională. Listele PRU pentru Consiliul Judeţean au fost respinse ieri de Biroul Electoral Judeţean Constanţa, iar Bădrăgan va contesta decizia în instanţă.

„După 26 de ani în care oraşul şi judeţul au fost conduse de oameni fără de lege care au jefuit Constanţa, PRU propune constănţenilor un om al legii, un avocat cu o carieră impresionantă, Dumitru Bădrăgan“, aşa a anunţat deputatul Bogdan Diaconu candidatura dumneavoastră.
De ce aţi decis să lăsaţi, cel puţin pentru patru ani, cariera de avocat pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa?
Candidatura pentru funcţia de primar reprezintă o provocare pentru un cetăţean interesat de viaţa cetăţii, de ceea ce se întâmplă cu oraşul, cu oamenii care locuiesc, trăiesc şi muncesc în Constanţa. Cariera de avocat m-a ajutat să observ unele lucruri care afectează viaţa noastră, a constănţenilor, şi cred că pot face ceva pentru acest oraş. Schimbarea în modul în care este administrat oraşul se poate face din interiorul Executivului şi al Legislativului acestuia şi cred că a venit momentul unei implicări.
Vă dezavantajează modalitatea de alegere a primarului dintr-un singur tur? Aţi fi preferat două tururi? De ce?
Alegerea primarului dintr-un singur tur nu este varianta care să asigure, într-adevăr, un rezultat în urmă căruia să avem un primar ales democratic de majoritatea alegătorilor. În situaţia unui număr mare de candidaţi, ajungem ca noul primar să fie cel ales cu cel mai mare număr de voturi în urma unei prezente, să zicem, de 40%. Ce reprezentativitate are un primar care întruneşte cel mai mare procent din voturile celor 40% prezenţi? Ajungem, astfel, ca primarul să reprezinte votul a 15-20% dintre constănţenii cu drept de vot. O astfel de variantă nu asigură un rezultat care să reprezinte voinţă majorităţii. Actualul sistem, cu un singur tur de scrutin, dezavantajează partidele noi, întrucât, în mod artificial, mulţi dintre alegători se vor orienta către candidaţii partidelor clasice, mergând pe ideea votului pierdut, existând, practic, o centralizare a interesului pe principalele formaţiuni politice.
Proiect axat pe „Respect pentru Constănţeni“
Pe ce se axează proiectul candidatului PRU pentru primăria Constanţa?
Proiectul meu se axează pe ideea promovării Respectului pentru Constănţeni, pe luarea în cadrul administraţiei publice locale a deciziilor raportându-ne la dezvoltarea oraşului, şi nu doar a unor părţi componente a unităţii teritorial-administrative, spre exemplu, a staţiunii Mamaia. Calitatea vieţii înseamnă transport în comun eficient, dezvoltarea zonelor de agrement, a spaţiilor destinate copiilor şi tinerilor, respectând, practic, drepturile constănţenilor. Este necesară atragerea de investitori în zona metropolitană, lucru care poate fi realizat prin proiecte de dezvoltare a parcurilor industriale, prin predictibilitate în ceea ce priveşte cadrul legislativ local, nivelul de taxe şi impozite pentru o perioada de cinci ani, perioadă la care se raportează orice investitor în zona de producţie.
Urmăresc dezvoltarea unui proiect de locuinţe pentru familiile tinere, întrucât pentru tineri este extrem de dificil să îşi întemeieze o familie şi să identifice o locuinţă raportat la nivelul de salarizare posibil a fi obţinut la începuturile carierei. De aici pleacă problema scăderii demografice prin părăsirea de către tineri a Constanţei, cât şi prin numărul scăzut de familii cu mai mulţi copii, mai ales la nivelul vârstelor 20-35 de ani.
Turismul reprezintă o sursă de venit extrem de importantă pentru Constanţa şi de aceea urmăresc crearea unei hărţi a clădirilor cu potenţial arhitectural şi istoric, demararea procedurilor de clasare a acestora ca monumente istorice şi punerea în valoare prin accesarea de fonduri europene necesare renovării acestor clădiri care, în prezent, dau imaginea unui oraş trist (multe dintre ele). Este o zonă care poate fi exploatată întrucât portul Constanţa presupune o cale de acces facilă a turiştilor, majoritatea dintre aceştia căutând zone care au ce să ofere şi arhitectural.
Zona Străzii Ştefan cel Mare este de asemenea importantă, întrucât poate redeveni axa pietonală a oraşului, zona în care să fie renovate clădirile vechi, să fie amenajate spaţii de alimentaţie publică, deblocând astfel trotuarele bulevardului Tomis.
Viaţa culturală a oraşului este de asemenea extrem de importantă pentru acest oraş, fiind necesară colaborarea cu Consiliul Judeţean în acest sens. Însă oricâte proiecte s-ar lansa, avem nevoie în anii următori de o colaborare între administraţie, societate civilă şi mediul universitar, colaborare care poate însemna dezvoltarea unei viziuni asupra tuturor domeniilor care duc la dezvoltarea oraşului.

Principalul obiectiv declarat al dumneavoastră îl reprezintă spaţiile verzi. Care sunt viziunea şi soluţiile propuse de Dumitru Bădrăgan pentru salvarea oazelor de verdeaţă, aici incluzând şi staţiunea Mamaia, unde vegetaţia cedează tot mai mult teren betoanelor?
Spaţiile verzi reprezintă o zonă sensibilă în ceea ce priveşte interesul constănţenilor. Am asistat şi vom asista la un asalt al investitorilor asupra a tot ceea ce este spaţiu verde în oraş şi, din păcate, modul în care s-a procedat privitor la Registrul spaţiilor verzi, retrocedarea unor suprafeţe de teren în zonele verzi, modificările aduse cadrului legislativ în ultimii ani necesită adoptarea unui PUG, respectarea normelor privind asigurarea unei suprafeţe de 26 mp pentru fiecare locuitor. Doresc interzicerea construirii pe spaţiile verzi încă rămase în incinta Constanţei, dezvoltarea unui proiect de extindere a oraşului către şoseaua de centură, prin asigurarea de facilităţi, creşterea atractivităţii acelei zone, astfel încât să reuşim să scoatem presiunea pe care o exercită cei care doresc să construiască în centrul oraşului şi în zonele verzi.
Parcul Tăbăcărie poate fi păstrat verde prin dezvoltarea unei grădini botanice, prin extinderea Microrezervaţiei şi prin exproprierea celor care au beneficiat de retrocedarea unor suprafeţe de teren în această zonă, astfel încât să nu dispară cel mai mare parc al oraşului.

Transparenţă decizională permanentă
Curăţenia este un alt punct nevralgic al municipiului Constanţa şi chiar al staţiunii Mamaia. Ca primar, cum veţi acţiona în acest sens?
Consider necesară dezvoltarea unui proiect privind reciclarea, colectarea selectivă a deşeurilor urbane astfel încât deşeurile să devină ceea ce sunt în întreaga lume, şi anume o materie primă pentru producţia de energie electrică, biogaz şi, în final, îngrăşământ pentru agricultură. Un contract încheiat cu actuala firma de salubrizare pentru o perioadă extrem de lungă de timp îngrădeşte, până la urmă, concurenţa. Şi dacă vrem ca deşeurile să nu mai fie doar o cheltuială pentru familii, ci chiar o sursă de venituri pentru oraş, analiza căilor legale de reziliere a acestui contract reprezintă o prioritate pentru perioada următoare lunii iunie 2016.
În timp, transparenţa actului decizional şi mai ales transparenţa în privinţa cheltuirii banului public au generat nemulţumire în rândul cetăţenilor. Cum veţi asigura transparenţă totală în cheltuirea banului public?
Consider necesare funcţionarea site-ului Primăriei Constanţa şi introducerea unei pagini în care să putem urmări toate etapele privind lansarea proiectelor, negocierea contractelor şi derularea ulterioară a acestora, astfel încât constănţeanul să ştie în mod real şi printr-o simplă accesare ce se întâmplă cu bugetul oraşului, unul la care contribuim cu toţi.
Închiderea Secţiei de Radioterapie din cadrul SCJU Constanţa a afectat inclusiv bolnavi de cancer constănţeni, nevoiţi să facă naveta la Bucureşti pentru a se trata. Deşi asupra acestei unităţi sanitare Primăria Constanţa nu are competenţe, ca viitor manager al municipiului, cum aţi caracteriza această stare de fapt şi cum trebuia acţionat?
Sănătatea face parte şi din obligaţiile Consiliului Local, astfel încât ceea ce se întâmplă într-o unitate sanitară din municipiu trebuie să reprezinte o prioritate şi pentru municipalitate. Nu poţi asista la un efect grav al unui management fără a te întreba ce s-a făcut anterior ajungerii la acel moment critic de natură a afecta, din păcate, foarte mulţi constănţeni. Nu era greu să previzionezi ce se va întâmpla la un moment dat cu aparatura medicală şi grav este când nu ai luat măsuri ca la momentul T0 să ai deja soluţiile pentru a asigura funcţionarea secţiei.
„Este momentul în care vom observa dacă se vrea schimbarea“
Ce părere aveţi despre contracandidaţii care şi-au anunţat intrarea în competiţia electorală? Care este cel mai de temut şi de ce?
Fiecare dintre candidaţi vine cu o anumită expertiză în domeniul în care a activat şi este interesant de urmărit care sunt proiectele ce vor convinge constănţenii. Este un moment în care putem observa dacă în Constanţa se va vota pentru o schimbare a modului în care se face administraţie şi s-a făcut timp de 16 ani. Cel mai de temut rămâne candidatul care deţine un aparat de partid puternic, cel care are la îndemână instituţia Primăriei şi care pe structura existentă îşi asigură un număr de voturi.
Important este însă să ieşim la vot şi să decidem ca votanţi o schimbare atât a omului care va fi primar, cât şi a celor care vor forma armata de consilieri. Până la urmă, schimbarea este singurul lucru care nu se schimbă niciodată - doar prin schimbare poţi asigura desfiinţarea circuitelor de interese politice, poţi stimula inovarea în administraţie, economie şi tot ceea ce reprezintă un oraş. Am văzut cum nu s-a dezvoltat oraşul, cum au contat interesele personale şi de grup, cum au fugit investitorii într-o zonă care are port maritim, infrastructură feroviară şi rutieră, o zonă cu acces la bulevardul Europei prin Canalul Dunăre - Marea Neagră. Toate aceste oportunităţi au stat prea mult sub mantia unor politicieni care, prin atitudinea lor, au blocat dezvoltarea capitalului local şi atragerea de investiţii. Rezultatul îl reprezintă lipsa locurilor de muncă, lipsa stimulării tinerilor de a rămâne în Constanţa.

De ce Dumitru Bădrăgan primar al municipiului Constanţa, propunerea unui partid fără o structură puternică aici şi un om fără experienţă în administraţia publică locală?
De ce? Pentru că, aşa cum am spus şi anterior, avem nevoie de o schimbare care să aducă atât oameni noi, cât şi o mentalitate nouă. Iar mentalitatea nouă nu o poate aduce un candidat la consiliul local sau la funcţia de primar „instruit“ de aceeaşi familie politică. În Europa se produc schimbări majore în alegerile locale şi legislative, schimbări care au zdruncinat puternic politicienii vechi şi trebuie să avem curajul de a oferi şi noi şansa partidelor noi, altor candidaţi care nu au fost „educaţi“ de mediul politic creat timp de 26 de ani.
De ce colaborarea cu PNŢCD şi PND privind susţinerea unui candidat unic nu a rezistat, în contextul în care actuala situaţie nu face altceva decât să disipeze voturile şi să ajute candidaţii partidelor cu tradiţie - PSD şi PNL?
Proiectul a vizat propunerea unui candidat care să constituie o alternativă la aceste două structuri politice, dar mai ales să vină cu idei noi, cu o detaşare de ceea ce a reprezentat administraţia locală din ultimii ani. A lipsit sondajul propus a fi realizat şi poate că a lipsit mai ales maturitatea în ceea ce priveşte modul în care a fost privit acest proiect.
În presă s-a speculat faptul că mai mulți jurnaliști din orașul de la malul mării vor intra pe lista de consilieri locali ai PRU. Care va fi echipa de potenţiali consilieri municipali pe care-i propuneţi pentru CLM Constanţa?
Lisa de candidaţi propusă de PRU cuprinde oameni tineri, oameni care provin din mediul privat şi care nu au mai făcut parte din Consiliul Local. Niciun candidat nu a beneficiat anterior propunerii de funcţii alese sau numite în administraţia publică, fiecare dintre aceştia dorind să se implice într-o structură politică nouă şi să se implice în administraţie pe baza proiectului propus de PRU.
„Primarul Bădrăgan are curajul de a lansa proiectul reprezentării cartierelor constănţene“
Dacă obţineţi mandatul de edil-şef, dar în CLM Constanţa nu veţi avea susţinere, cum vă veţi impune proiectele pe care le veţi iniţia?
Primarul Dumitru Bădrăgan are curajul de a lansa proiectul reprezentării cartierelor constănţene prin constituirea unei federaţii a asociaţiilor de proprietari care să delege anual reprezentanţi în Consiliul Local. Rolul acestora va fi acela de a participa la toate şedinţele primind în prealabil toate materialele pe care le primesc şi consilierii locali. Nu voi ezita să apelez la procedura referendumului local pentru temele importante în care interesele politice ar putea afecta votul în administraţia locală, în fiecare an va fi prezentat public Raportul instituţiei, urmând că la mijlocul mandatului să fie consultată populaţia prin aceeaşi procedură asupra îndeplinirii obiectivelor propuse în timpul campaniei electorale.
Ce proiecte ale actualei administraţii consideraţi că trebuie înlocuite sau eliminate? Atragerea de fonduri europene ar mai putea reprezenta o opţiune salvatoare pentru dezvoltarea municipiului?
Pentru a decide care sunt aceste proiecte, ai nevoie în primul rând de un audit al situaţiei existente, ai nevoie de un master plan privind dezvoltarea oraşului, văzând astfel, în mod concret, care dintre proiectele actualei administraţii chiar pot aduce plus valoare oraşului.
Suntem într-o perioadă în care inclusiv cei aleşi lansează o serie de proiecte speculate electoral de către viceprimarul cu atribuţii de primar. Proiectul refacem trotuarele bulevardului Tomis, apoi acestea devin terase, lăsând doar o bandă pietonală pentru a putea să ne deplasăm în şir indian, este unul deficitar pe partea sa finală, la fel cum înlocuirea stâlpilor de iluminat cu unii care luminează doar porţiuni nu ajută în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului. Atragerea de fonduri europene presupune urmărirea întocmai a termenelor de execuţie şi respectarea condiţiilor în care sunt cheltuiţi aceşti bani. O administraţie care doreşte dezvoltarea oraşului şi asigură transparenţă poate accesa aceste fonduri fără riscul de a returna sumele. Este o obligaţie, pentru că majoritatea marilor oraşe europene s-au dezvoltat inteligent cu ajutorul acestor fonduri care provin de la toţi cetăţenii europeni. Transportul, sănătatea, zonele verzi, zonele destinate activităţilor sportive pentru tineri pot fi beneficiarele unor astfel de fonduri nerambursabile.

Pe final, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cetăţenii cu drept de vot din municipiul Constanţa?
Avem oportunitatea de a produce o schimbare în acest oraş, de a avea un oraş mai bun, iar toate acestea se pot produce prin implicare, prin prezenţa la vot, singura care poate asigura un viitor constănţenilor şi copiilor noştri. Banii şi grupurile de interese nu gândesc pentru noi şi, într-un final, puterea votului rămâne singura distrugătoare în ceea ce priveşte metehnele trecutului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- MUNTEANU CONSTANTIN 28 Apr, 2016 10:43 Tinerii municipiului si judetului Constanta (indiferent de culoarea politica pe care parintii si rudele apropiate o au din anumite scopuri si interese), ar trebui sa se uneasca "cu totii laolalta" si fie PRIMII CARE SA SESIZEZE ca „Doar prin schimbare poţi desfiinţa/bloca circuitele de interese politice“ Fiind un partid tanar, PARTIDUL ROMANIA UNITA, poate fi garantul blocarii in forurile administratiei publice locale a anumitor proiecte megalomane ale CONSILIULUI LOCAL SI JUDETEAN care inlocuiesc in zone importante ale municipiului/judetului .... iarba, florile, copacii si tot ce inseamna natura vie la/langa malul MARII CELE MARI si a vechiului DANUBIUS.