Istoricul Lavinia Gheorghe, despre ziua de 1 Mai „Era vorba despre cântarea «iubiţilor conducători». Nimeni nu mergea de bună voie la «miting»“

Care este semnificaţia istorică a zilei de 1 Mai? Cât anume din spiritul comunist al acestei sărbători a supravieţuit după Revoluţia din decembrie 1989? Cât de multe ştiu astăzi tinerii despre fostele defilări propagandistice organizate de 1 Mai?
Am discutat despre aceste aspecte cu istoricul Lavinia Gheorghe, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.
 

Ziua de 1 Mai este sărbătorită de multe state ale lumii ca Ziua Internaţională a Muncii. Care este semnificaţia istorică a acestei zile?

Semnificaţia acestei sărbători ţine de mişcarea sindicală, în lupta ei pentru reducerea zilei de muncă la opt ore. Înainte de statuarea acestei zi ca zi internaţională, au avut loc o serie de mişcări sindicale, mai ales în Statele Unite şi în Canada, începând cu 1872, legate tocmai de obţinerea revendicării la care m-am referit înainte.

Totul a culminat cu evenimentele din Chicago, de pe 1 mai 1886, când întrunirea Federaţiei Sindicatelor din SUA şi Canada este urmată, pe tot teritoriul Statelor Unite, de mari manifestaţii, în urma cărora sindicatele obţin recunoaşterea zilei de muncă de opt ore, fără a li se micşora salariul. Dar, peste trei zile, incidentele violente din Chicago - soldate cu patru morţi şi mulţi răniţi, într-o primă parte a zilei, şi, apoi, urmare a detonării unei bombe adresate poliţiştilor, cu 66 de poliţişti răniţi, dintre care şapte au decedat ulterior - au avut drept urmare judecarea a opt lideri sindicali. În sprijinul acestora au venit muncitori din Anglia, Olanda, Spania, Rusia şi Italia. Şapte dintre cei judecaţi au fost condamnaţi la moarte (dintre aceştia, la doi li s-a comutat pedeapsa), iar al optulea a primit 15 ani de închisoare.

În memoria victimelor de la Chicago, în 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a declarat 1 Mai ca Zi Internaţională a Muncii.

SUA au înlocuit ziua de 1 Mai cu Labor Day, sărbătorind-o în prima zi a lunii septembrie. Austria şi Elveţia nu sărbătoresc această zi.

În timpul Germaniei hitleriste, 1 Mai era o zi a comunităţii naţionale germane, care avea în prim-plan arianul ca prototip al muncitorului. Era perioada în care partidul unic înlocuise totul. Inclusiv organizaţiile muncitoreşti.

Când a fost sărbătorită, pentru prima dată, ziua de 1 Mai în România?

Mişcarea socialistă a sărbătorit, pentru prima dată, în România, ziua de 1 Mai, în 1890.

Ce făceau românii de 1 Mai înainte de instaurarea regimului comunist?

Mergeau la târguri şi iarmaroace - organizate special pentru această zi, se făcea şi vânzare bună - la teatre de varieteu, la cluburile fabricilor, la cinematograf, jucau biliard în cafenele. Se organizau excursii, întreceri sportive. Şi, mai ales, baluri, unde era premiată cea mai bună pereche de dans. Să nu uităm că Elena Ceauşescu a fost aleasă „regina“ unui asemenea bal. Balurile s-au transformat, odată cu trecerea timpului, în discoteci şi, acum, în cluburi. Am citit undeva că un patron al nu ştiu cărei fabrici din Bucureşti a construit, la Timişul de Sus, o pensiune, unde angajaţii săi şi familiile lor să-şi petreacă concediile. Şi ziua de 1 Mai. Geiser cred că era numele lui. Gest frumos. Alte vremuri. Altă lume.

În statele comuniste, 1 Mai era mai ales o sărbătoare a defilărilor propagandistice, închinată proletariatului, dar şi „iubiţilor conducători“. Cum se sărbătorea Ziua Internaţională a Muncii în România comunistă?

Eu aş zice că era vorba mai mult despre cântarea „iubiţilor conducători“ şi a regimului comunist. Că oamenii muncii şi copiii era obligaţi să le „dedice“ cântarea. Hai să fim serioşi, nimeni nu mergea de bună voie la „miting“, aşa se numea. Ca şi la 23 August.
Există mai multe etape în sărbătorirea acestei zile în timpul comunismului. Din ce în ce mai deviate de la semnificaţie. Într-o primă fază, cam între 1946-1960(5), sărbătorirea devine parţial câmpenească. Dar mereu însoţită de marşuri şi defilări, care aduceau un elogiu „ruperii lanţurilor robiei“. De asemenea, se organizau competiţii sportive (fotbal, şah, tir, tenis de masă) şi expuneri cinematografice, unde rulau mai ales filme de propagandă sovietice, dar şi româneşti.
Într-o următoare etapă, au rămas doar marşurile şi defilările, la care erau aduşi - că doar nu veneau ei de bună voie şi din conştiinţă revoluţionară - „oamenii muncii de la oraşe şi sate“, cu pancarte, lozinci, portrete ale „celor mai iubiţi fii“ - români şi sovietici. Nu lipseau pionierii şi şoimii patriei. Toţi defilau, după un scenariu bine stabilit şi mult repetat, pe marile bulevarde ale ţării, nu atât pentru a cânta Ziua Internaţională a Muncii, cât pentru a le aduce ode „conducătorilor mult iubiţi“ şi regimului pe care aceştia îl reprezentau. Aceste imagini erau difuzate în cele câteva ore de televiziune. După-amiază, manifestanţii umpleau, împreună cu familiile lor, braseriile, berăriile, grădinile, restaurantele. Şi sărbătoreau cu adevărat. Mai exista o formă de sărbătorire a zilei de 1 Mai: „prin muncă“. Se voia a fi o mândrie. Dar nu o făceau de bună voie.

Până în 1989 existau cântece şi poezii dedicate special zilei de 1 Mai?

De obicei, la defilări era pusă, la megafoane, muzică patriotică, revoluţionară. Dar ţin minte că era un cântec special, scris pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Versurile sunt scrise de Maria Ranteş. Habar n-am cine este tipa. Că între poeţi n-am găsit-o. Păcat de muzică. Îmi mai amintesc: „Râde iară primăvara / Peste câmpuri, peste plai / Veselia umple ţara, / C-a venit Întâi de Mai! / Muncitorii au pornit / Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit! / Şi ei azi sărbătoresc / Unu Mai muncitoresc.“ Mai are nişte versuri, dar nu cred că le-am ştiut vreodată. Melodia e superbă.
Fără îndoială că au fost mulţi poeţi, prozatori, regizori etc. care, în cadrul odelor aduse regimului, au dedicat poezii şi acestui eveniment anual.

Cât de mult a supravieţuit propaganda PCR în memoria colectivă, cu privire la 1 Mai muncitoresc?

Păi, până a căzut comunismul. Apoi, ce rost ar avea? Au rămas pozele şi amintirile.

Ziua de 1 Mai este caracterizată, în anii 2000, mai ales de reuniuni în aer liber, de petreceri câmpeneşti, dar şi în cluburile de pe litoral. Mai există vreo legătură cu semnificaţia iniţială a evenimentului? Cât de multe ştiu tinerii despre 1 Mai?

Nu prea. E clar că românul de azi este interesat nu de semnificaţia zilei de 1 Mai, ci de o zi liberă, în care se poate odihni, relaxa, în care poate scăpa de stresul zilnic, ieşind la pădure - la grătare - şi întâlnindu-se cu prietenii. Tinerii - la ceea ce însemna o dată bal - la discotecă, azi, club.

Sunt sigură că tinerii nu ştiu ce-i cu 1 Mai. Vor spune că e o zi liberă prin lege. Hai să fim serioşi, mulţi dintre ei nu ştiu evenimentele şi personalităţile esenţiale ale istoriei noastre. Şi nu cred că-i interesează. Altele sunt valorile azi…

Cum credeţi că văd oamenii manifestările organizate în perioada comunistă de 1 Mai comparativ cu ce se întâmplă astăzi?

Unii înjură vechiul regim cu tot ce a însemnat acesta. De fapt, majoritatea. Că sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii era, în fapt, sărbătorirea şi cântarea regimului e clar.

Pe 2 Mai este sărbătorită Ziua Tineretului. Pentru tineri era o prelungire a mini-vacanţei de 1 Mai?

Sincer, nu-mi amintesc dacă era zi liberă în timpul comunismului. Nu cred. Că noi mergeam la şcoală şi sâmbăta. Dar fără îndoială că tinerii - mai ales studenţii - îşi prelungeau Ziua Muncii şi de ziua lor. Cel puţin, noi, ca studenţi, o făceam. Nu mergeam noi la „2 Mai“, ci cu cortul.