Librarul Cristian Zeciu „E posibil să fim singurul oraş mare din România care nu are niciun anticariat. Nu avem un trecut cultural“

Când aţi pus bazele Prăvăliei cu Cărţi şi cum v-a venit ideea?

Decembrie 1990, atunci a început. A fost mai mult o chestiune de conjunctură. Punctul de pornire a fost un târg de carte din staţiunea Neptun, din vara lui '91, când cei de la Humanitas au ieşit pentru prima dată cu cărţi în piaţă şi a fost legătura din care a ieşit Prăvălia cu Cărţi. La momentul respectiv, în piaţă erau doar editurile de dinainte de '89 şi singura editură care scotea literatură era Univers.

Cum a evoluat piaţa de carte din România în ultimii zece ani? Ce transformări a suferit aceasta în perioada crizei?

Până în 1997, am avut un trend crescător abrupt. Între 1997 şi 2005, a început o scădere uşoară, iar din 2005 încoace, trendul este puternic descrescător la nivel de populaţie care citeşte.

În Uniunea Europeană, România este cea mai slabă piaţă de carte, cu venituri undeva la 80 de milioane de euro, în condiţiile în care Ungaria, cu jumătate din populaţia ţării noastre, are venituri de 800 de milioane de euro. Polonia are peste 1 miliard de euro. Germania şi Franţa au venituri de peste 9 miliarde, în vreme ce Marea Britanie are undeva în jur de 14 miliarde de euro. Cei pe care-i clamăm ca fiind nişte needucaţi şi cu o cultură generală deplorabilă, respectiv cetăţenii americani, cumpără cărţi într-un volum de trei ori mai mare decât toată Europa.

Piaţa de carte a cernut în primul rând editurile, le-a obligat pe cele care au rămas pe piaţă să îşi revizuiască planurile editoriale, s-a restrâns oferta, iar din punct de vedere al librăriilor, şi din cele clasice, şi din cele online au dispărut 80% dintre ele.

La ce strategii apelează o librărie cu tradiţie pentru a rămâne în topul clienţilor săi?

În principiu, se poate sintetiza într-un lucru care nu este conştientizat nici de un prestator de servicii, nici de client. E un lucru abstract, în esenţă, dar care face diferenţa. E vorba despre calitatea serviciului. În cazul de faţă, 99% dintre cei care ne intră în librărie au plecat de acasă sau de la serviciu ca să vină în mod special la noi, pentru că aveau nevoie. Iar cea mai bună modalitate de a-i răsplăti este să le acordăm o atenţie maximă, să încercăm să-i ajutăm de fiecare dată când au nevoie, să avem cât mai multe titluri, să le oferim cât mai multe informaţii, să nu le creăm impresia că au pierdut timpul bătând drumul până la noi, să plece cu zâmbetul pe buze.

Care au fost cele mai grele momente prin care a trecut Prăvălia cu Cărţi?

Primele momente grele au fost la începutul anilor 2000, când apăruseră foarte multe librării, oamenii aveau o ofertă mai largă şi, chiar dacă era bine pentru client, pentru fiecare librărie în parte nu era o soluţie bună pentru că era o ofertă mult prea mare pentru o piaţă mult prea mică.
În doi ani, lucrurile s-au reglat aici şi au rămas pe piaţă cei care chiar voiau să facă lucrul ăsta.
Al doilea moment greu a fost perioada 2009 - 2010, când veniturile oamenilor au scăzut dramatic. Am reuşit să trecem peste perioada asta de criză, pentru că proprietarii de spaţii au simţit că trebuie să aleagă între a reduce chiriile şi a-şi pierde chiriaşii.

Care este specificul pieţei de carte din Constanţa? Dar al cititorilor de aici?

Conform statisticilor Editurii Polirom, făcute acum câţiva ani, când piaţa de carte era mai bună, zona Dobrogea vindea carte, într-un an de zile, cât vindea judeţul Iaşi într-o lună. Poate că s-au mai schimbat, de atunci, proporţiile, dar greu de crezut că s-au schimbat radical.

Se poate trăi decent dintr-o afacere cu cărţi în Constanţa?

După 20 de ani de carte, multă răbdare şi inconştienţă să rămâi în acest business, se poate spune că s-a ajuns la un nivel în care poţi să ai şi tu, ca proprietar de librărie, bani în buzunar în perioada sărbătorilor de orice natură, după ce ai plătit toate dările şi angajaţii.

Care sunt primele edituri cu care aţi colaborat?

Humanitas a fost prima, a fost borna de început. Pe urmă au fost editurile care erau pe piaţă de dinainte de '89: Univers, Editura Ştiinţifică, Enciclopedică. De-a lungul următorilor cinci ani, au început să apară timid edituri care acum sunt consacrate (Teora, Polirom, Nemira), dar şi edituri care au dispărut.

Ce este definitoriu pentru Prăvălia cu Cărţi? Cum v-aţi fidelizat clienţii?

Fidelizarea nu a fost ceva propus, ci a fost efectul încercării noastre de a mulţumi constant clienţii. Definitoriu este faptul că, spre deosebire de alte reţele de librării, nu facem niciun fel de selecţie a titlurilor niciunei edituri, aprovizionând librăria cu orice carte editată de colaboratorii noştri.

Cel mai probabil, de-a lungul timpului, v-au trecut pragul zeci de mii de clienţi. Există vreo tipologie aparte? Aţi identificat vreun cititor care iese din tipare, vreun „excentric“?

Excentricii vremurilor noastre pot fi consideraţi cei care vin şi cumpără şi citesc în mod constant. Adică oamenii care, oriunde pe globul ăsta, pot fi consideraţi nişte oameni normali, la noi sunt ieşiţi din tipare. E vorba de o paletă destul de largă de vârste. Există de la copii de zece ani până la pensionari de 80 de ani, care au acest obicei. Singura problemă o reprezintă faptul că sunt foarte puţini.

Prăvălia cu Cărţi are şi un site. Cât de educat este cititorul constănţean atunci când vine vorba despre comanda de carte online?

Nu este vorba despre educaţia cumpărătorului constănţean, ci despre educaţia cumpărătorului român. Proporţia covârşitoare o reprezintă vânătorii de reduceri. Cititorii profesionişti cu o maturitate mai mare în ceea ce priveşte e-commerce-ul pe piaţa de carte aleg, atunci când îşi cumpără de citit, site-urile editurilor.

Prăvălia cu Cărţi a găzduit, cu ani în urmă, o Noapte a devoratorilor de poezie. Ce rol au astfel de evenimente în viaţa unei librării?

În afară de acel eveniment, am încercat, timp de un an, să organizăm lunar cel puţin un eveniment cultural: întâlniri cu autori, lansări de carte etc. După un an de străduinţă în această direcţie, am decis să nu ne mai implicăm în niciun fel în evenimente de acest gen. Impactul a fost minim, iar dezinteresul oamenilor a fost maxim.
Nu suntem un oraş cu o tradiţie culturală suficientă încât să simţim nevoia unor evenimente de acest gen în mod constant. O dovadă a celor afirmate o reprezintă faptul că este posibil să fim singurul oraş mare din România care nu are niciun anticariat. Ce înseamnă acest lucru? Oricât de mult nu ne-ar plăcea să recunoaştem, nu avem un trecut cultural şi, ca atare, nici nu putem avea pretenţii să avem un prezent cultural.

Cât timp vă petreceţi în Prăvălie? Cât de legat sunteţi de librărie?

Fizic, în medie, cam zece ore pe zi. Nu noi suntem legaţi de librărie, ci librăria ne-a legat de ea. Chiar dacă, aparent, este o activitate banală, ca să poţi să satisfaci solicitările a 150-200 de oameni în medie, pe zi, efortul logistic şi uman pentru a face faţă este mare. Nu se vede acest efort, nici nu ţinem să se vadă, dar fiecare dintre noi ar trebui să se gândească la faptul că, atunci când beneficiem de orice fel de serviciu de care suntem mulţumiţi, au fost nişte oameni care au depus un efort.

În Constanţa sunt din ce în ce mai puţin librari şi din ce în ce mai mulţi vânzători de carte, fără un background de lecturi. Cum aţi defini meseria de librar şi de ce credeţi că este ea pe cale de dispariţie?

În capul multora, meseria este anacronică. Tinerii nu văd cu ce i-ar putea ajuta sau ce plus le-ar putea aduce activitatea într-o librărie. Între meseria de librar şi vremurile pe care le trăim, pare că există o fractură, chiar dacă şi cartea a migrat în format electronic.

Care sunt cei mai căutaţi autori ai momentului?

Cel mai cinstit răspuns ar fi „cei mai căutaţi autori ai momentului sunt cei care apar la orice emisiune TV, la orice televiziune“, indiferent de subiect, temă, editura care publică sau orice alt criteriu logic în orice alt loc de pe faţa pământului. În aceeaşi măsură în care se vând Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu sau Cărtărescu, cu un succes financiar chiar mai mare se vinde Mihaela Rădulescu. Sau Andreea Esca sau orice altă vedetă conjuncturală.

La momentul actual, cărţile în format electronic câştigă din ce în ce mai mult teren, astfel că putem vorbi despre adevărate biblioteci virtuale. În acest context, cum vedeţi viitorul cărţii tipărite? Există, oare, riscul dispariţiei acesteia?

Existenţa cărţilor în format electronic e ceva firesc. Percepţia noastră este uşor deformată, pentru că e-book-ul a devenit mai cunoscut în România odată cu scăderea preţurilor la tablete şi e-reader-e. În Statele Unite, acest concept există şi este accesibil publicului şi din punct de vedere financiar, şi din punct de vedere al ofertei, de mai bine de 17 ani. În Statele Unite încă se mai publică cărţi în format clasic, acestea reprezentând mai bine de 80% dintre apariţiile editoriale noi. După cum spunea Ray Bradbury, întrebat despre e-book-uri, „cum aş putea să dau un autograf care să rămână peste timp pe un e-reader?“.

Care este prima carte pe care aţi citit-o? Dar cea mai recentă?

Ultima este „Biografia foamei“ de Amelie Nothomb. Din punctul meu de vedere, prima carte pe care am fost obligat să o citesc nu se pune. Prima carte pe care am citit-o din plăcere nici măcar nu era o carte. Era Colecţia Anticipaţia de la sfârşitul anilor '50, începutul anilor '60. Erau nuvele de autori români, ruşi, dar şi francezi, dar mai scăpa şi câte un american.