Interviu cu prof. univ. dr. Stoica Lascu Profesori de la Universitatea „Ovidius” la o Conferinţă Internaţională desfăşurată în Republica Macedonia

În cursul săptămânii trecute, s-au desfăşurat la Skopje, capitala Republicii Macedonia, lucrările Conferinţei Internaţionale „Institutul de Istorie - 70 de ani. Istoriografia macedoneană - 70 de ani”. La această reuniune ştiinţifică cu caracter internaţional, din România au fost înscrişi doi cercetători, ambii profesori la Universitatea „Ovidius” din Constanţa (Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice): prof. univ. dr. Stoica Lascu şi conf. univ.dr. Emanuel Plopeanu.

Domnule profesor Lascu, ce reprezintă acest Institut în viaţa academică din Republica Macedonia?

În urmă cu 70 de ani, la 3 decembrie, a fost înfiinţat Departamentul de Istorie în cadrul tinerei Universităţi „Chiril şi Metodiu” de la Skopje, capitala Republicii Populare Macedonia, proclamată ca atare în 1944 ca parte a Republicii Populare Federale Iugoslavia (iar din 1963 Republica Socialistă Federativă Iugoslavia). Ca şi alte republici din cadrul Federaţiei Iugoslave, în 1991 şi Republica Macedonia s-a despărţit de aceasta, evoluând în continuare ca stat suveran şi independent (unele ţări, în primul rând Grecia, şi organisme internaţionale importante folosesc denumirea - sub care a fost primită în 1993 ca stat membru în ONU - de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, FYROM). În cele peste două decenii şi jumătate de existenţă suverană, în cadrul Republicii Macedonia s-au făcut susţinute eforturi prin care să se consolideze statul, în integralitatea instituţiilor sale, şi să se individualizeze cât de mult identitatea naţională macedoneană. Mărturie vizibilă stau, în acest sens, la Skopje, zecile şi zecile de statui, busturi şi ansambluri statuare ale personalităţilor din arealul Republicii - de la cei consideraţi strămoşi, Filip al II-lea Macedoneanul şi Alexandru cel Mare, împăratul Justinian, ţarul Samuil şi alte capete încoronate şi eroi medievali, până la patrioţii macedoneni din a doua jumătate a Secolului Naţionalităţilor şi veacul al XX-lea şi numeroşi reprezentanţi ai culturii macedonene. Sunt foarte articulate şi vizibile eforturi de redescoperire a trecutului, în viziunea conducătorilor Republicii Macedonene şi a instituţiilor academice ale acesteia, de insuflare şi famialiarizare a tinerelor generaţii cu lupta strămoşilor lor pentru naţionalitate şi statalitate. Or, împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea Departamentului de Istorie din cadrul Facultăţii de Filosofie - singurul din ţară (are zece cadre didactice, cu lucrări apreciate şi pe plan internaţional) -, respectiv a Institutului de Istorie a constituit un prilej foarte oportun prin care să se marcheze şi 70 de ani de Istoriografie macedoneană.

În ce a constat caracterul internaţional al conferinţei?

Am fost, cum s-a menţionat, la această reuniune ştiinţifică (la 13-14 decembrie) doi participanţi din România (colegul Plopeanu, din motive obiective nu a putut, în ultimul moment, a fi prezent fizic, lucrarea sa fiind reţinută însă spre a fi inclusă în volumul Conferinţei, ce va apărea în prima parte a anului viitor). Această prezenţă (am mai participat în anii trecuţi, împreună cu profesorul Nistor Bardu, cu regretaţii Gheorghe Zbuchea şi Virgil Coman la manifestări ştiinţifice la Skopje; în 2007 a fost tipărită chiar şi o carte a mea în limba macedoneană) este mărturie nu doar a unui interes strict academic, ci şi a sublinierii necesităţii strângerii unor legături mai susţinute în plan cultural-ştiinţific dintre statele noastre; aceasta, dat fiind, între altele, un anumit trecut comun al popoarelor noastre în perioada Turcocraţiei şi, nu mai puţin, a existenţei în arealul Republicii a unui număr de aromâni, de vlahi, cum sunt numiţi acolo, mulţi stabilindu-se în România interbelică, iar cei rămaşi, este adevărat, fiind din ce în ce mai asimilaţi. În afară de participarea românească au fost cercetători foarte cunoscuţi din Bulgaria (Svetlozar Eldărov), Kosovo (Memli Krasniqi), Serbia (Reţen Şkiriel) şi Turcia (prolificul şi binecunoscutul Ilber Ortali, cu lucrări traduse în numeroase ţări, inclusiv în limba macedoneană; în anul viitor va împlini 70 de ani, poate cu acest prilej va apare şi în limba română o carte a distinsului istoric turc din zilele noastre).

Care a fost tematica lucrărilor dumneavoastră?

În ce mă priveşte am prezentat o lucrare cu titlul „Romanian Testimonials about Different Realities in the Area of Republic of Macedonia in the Ottoman Period (in the Late 19th-Early 20th Centuries)”. Cu alte cuvinte, au fost relevate câteva dintre mărturiile româneşti referitoare la viaţa social-politică din Macedonia Otomană, între care şi conotaţiile lui Nicolae Baţaria despre aplicarea reformelor în această parte europeană a Imperiului Otoman. Lucrarea profesorului Emanuel Plopeanu, ce va fi, cum am spus, inclusă de asemenea în volumul Conferinţei – are titlul „«The Macedonian Issue» at the Beginng of the Twentieth Century, in the Works of Romanian Historiography. Aş vrea să mai arăt, în acest context, că în cadrul intervenţiei mele am transmis disponibilitatea Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice - şi, în subsidiar a Universităţii „Ovidius”, unde sunt, anual, numeroşi studenţi şi masteranzi din Republica Macedonia, cei mai mulţi cu burse din partea Statului Român - de a închega relaţii instituţionallizate cu Departamentul de Istorie, respectiv Universitatea „Chiril şi Metodiu” de la Skopje.