„S-au depistat mărturii şi comentarii ale diplomaţilor britanici despre «Vlachs» sau «Koutzo-Vlachs» sau «the Romanians» din arealul balcanic al Imperiului Otoman"

Convorbire cu dl. Stoica Lascu, prof. univ. dr., Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (Universitatea „Ovidius” din Constanţa)
 
În cadrul sesiunii de finanţare din 2016, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP), a selecţionat în procesul de evaluare, între solicitanţi, pe baza dosarelor prezentate, şi Societatea de Cultură Macedo-Română; respectiv, cu proiectul „Românii din Balcani (aromânii şi meglenoromânii) în Arhivele Naţionale Britanice (1850-1950)”. Pentru mai multe amănunte, ne-am adresat coordonatorului acestui proiect de cercetare, profesorul Stoica Lascu, de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
 
În vara aceasta a fost demarat, domnule profesor, un proiect de cercetare mai aparte, al cărui coordonator sunteţi. Despre ce este vorba?
 
Este vorba despre un proiect cultural-ştiinţific care se încadrează în procesul de recuperare şi valorificare a patrimoniului cultural imaterial al românilor balcanici. Respectiv, aromânii şi meglenoromânii, acele tulpini balcanice ale românismului, dintre care mulţi dintre ei s-au stabilit în Ţară-Mamă - cum denumeau ei România interbelică - în anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea. Parteneri ai acestui proiect, care se încheie în luna noiembrie a.c., sunt Fundaţia Culturală „Muşata Armână” din comuna Mihail Kogălniceanu, Asociaţia Aromână „Picurarlu de la Pind” din Constanţa, respectiv Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”. Ceilalţi doi membri ai echipei de cercetare, pe care am coordonat-o, au fost conf. univ. dr. Marian Zidaru, un experimentat şi foarte avizat cercetător al relaţiilor româno-britanice, respectiv un tânăr doctorand, juristul George Lascu.
 
Din titlul proiectului rezultă că cercetarea s-a efectuat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, mai exact la Londra.
               
Într-adevăr, Londra, imperiala şi atât de încărcata de istorie capitală de pe Tamisa, a constituit, timp de zece zile, centrul activităţii noastre de cercetare. În mod concret, aceasta s-a desfăşurat la The National Archives - instituţie la originea căreia se află un Public Record Office Act din 1838, fiind organizată ca departament guvernamental non-ministerial în zilele noastre, în 2003. Fondurile arhivistice ale acesteia sunt organizate extrem de modern şi adăpostite din 1977 într-o clădire special amenajată, pe malul Tamisei, la Kew, Richmond, în sud-vestul Londrei. Foarte funcţională, această importantă instituţie patrimonial-ştiinţifică şi culturală a Marii Britanii a constituit, în ultimele trei decenii - şi cu precădere în anii mai apropiaţi - baza de explorare documentară pentru cercetătorii nu doar britanici, ci din întreaga lume, aşa cum aveam să constatăm şi noi în vara aceasta; iar în ultimele decenii, au acces aici şi tot mai mulţi istorici români. Arii tematice vaste, cu interes pentru ansamblul istoriei mondiale moderne şi contemporane, dar şi pentru istoria românilor şi a României, pot fi cercetate prin apelul la documente conservate aici - inclusiv pentru cunoaşterea istoriei vlahilor/aromânilor şi meglenoromânilor, respectiv românilor balcanici.
 
Cercetarea s-a concretizat în descoperirea de documente privind trecutul istoric al acestor fraţi ai noştri din Balcani „tulpini balcanice ale românismului”, cum aţi spus dvs.? Cum aţi ajuns să le depistaţi dintr-o puzderie de fonduri ce trebuie să fie adăpostite la aceste arhive?
 
Sigur, aveam din faza predocumentării anumite repere documentare. Să spun însă, mai înainte, că am planificat activităţile noastre ţinând cont de timpul avut la dispoziţie şi de orarul instituţiei - zilnic, în afară de duminică şi luni, de la 9 dimineaţa până la 5 sau 7 (marţi şi joi) după-amiază; între cei 150-200 de cercetători, cam câţi erau zilnic în a doua decadă a lunii august, noi ne aflam printre primii dimineaţa şi, oricum, ultimii la închiderea programului, de ajunseseră custozii de sală, altminteri foarte înţelegători, să ne dea târcoale insistente pe măsură ce se apropia ora de închidere a sălii de studiu... Nu aveam ce face însă, trebuia fructificat cât mai din plin timpul avut la dispoziţie.

 
Atenţia ne-am focalizat-o pe studiul fondurilor de la Foreign Office, cu precădere ale oficiilor consulare de la Monastir - Bitolia de azi, din Republica Macedonia -, Ianina şi Salonic, dar şi ale centralei Ministerului de Externe al Regatului Unit. Selecţia de documente acoperă, în principal, perioada de până la Războaiele Balcanice (1912-1913; 1913) şi Primul Război Mondial, dar nu lipsesc nici deceniile de până la finele anilor ’40 ai secolului trecut. În unele dosare, după câteva ore de răsfoire, nu se depista nimic - sau aproape nimic, cum erau cele din anii ’50-’60 ai secolului al XIX-lea; în altele aveam şansa de a se depista mărturii şi comentarii ale diplomaţilor britanici despre „Vlachs” sau „Koutzo-Vlachs” sau „the Romanians” din arealul balcanic al Imperiului Otoman, despre şcolile româneşti şi atitudinile naţional-culturale şi identitare ale acestora. Şi nu doar că sunt menţionaţi, ci se fac şi extrem de interesante aprecieri asupra originii lor, a calităţilor şi virtuţilor lor, a locului acestor fraţi ai noştri în politica balcanică a Regatului României.
 
Ce spuneţi dvs., domnule profesor, sună deosebit de interesant, cred că asemenea documente ar trebui cunoscute şi de către publicul larg, de către alţi cercetători.
 
Fireşte, acesta este şi scopul cercetării. Sunt convins că alte stagii de documentare vor putea lărgi cunoştinţele despre vlahi - aromânii şi meglenoromânii - conţinute în Arhivele Naţionale Britanice. Oricum, multe dintre documentele depistate în cercetarea din această vară, ce pot sta la baza unor studii şi articole cu caracter ştiinţific, au fost încorporate într-un volum de sine stătător, ieşit de sub tipar în urmă cu câteva zile.