Activităţi de animaţie pentru elevii de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“

17 Oct, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3540
Marime text
În perioada 13 - 17 octombrie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ se derulează proiectul „Animaţie şi socializare prin activităţi extraşcolare“.
Formatorii francezi Yvon Robert şi Jean Michel Autret, de la Centrul de Animaţie „Amicale Laique“ din Guilers, Franţa desfăşoară împreună cu elevii filierei vocaţionale, specializarea învăţător-educatoare, activităţi de animaţie, utile acestora în viitoarea carieră didactică. Astfel, zilnic, elevii colegiului - viitorii învăţători derulează împreună cu cei doi formatori activităţi specifice. Proiectul „Animaţie şi socializare prin activităţi extraşcolare“ a debutat în anul 2002. În fiecare an, există mobilităţi ale cadrelor didactice din colegiu şi ale profesorilor francezi. Astfel, în octombrie, profesorii francezi se află la Constanţa, urmând ca, în lunile aprilie şi august, profesorii Colegiului Pedagogic să meargă la Crest Voland şi Brest, Franţa. Importanţa formării viitorilor învăţători este o prioritate a unităţii liceale de învăţământ. De aceea, tot în această perioadă, zece elevi ai colegiului se află în Granada (Spania), unde efectuează practica pedagogică în cadrul unor instituţii specializate. Acest proiect este câştigat de instituţia constănţeană, finanţat de Uniunea Europeană cu 52.000 euro, prin programul Leonardo da Vinci.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii