Asociaţia Elevilor din Constanţa, despre educaţie Alexandru Manda - „Avem nevoie de un sistem educaţional echitabil“ (galerie foto)
Asociaţia Elevilor din Constanţa, despre educaţie: Alexandru Manda - „Avem nevoie de un sistem educaţional
18 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2302
Marime text
Asociaţia Elevilor din Constanţa a prezentat, ieri, Raportul privind accesul la educaţie în judeţ. Andrei Burghelea, preşedintele asociaţiei, şi Constantin Alexandru Manda, vicepreşedintele asociaţiei, au vorbit despre problemele cu care se confruntă învăţământul constănţean.
„Subfinanţarea educaţiei are grave consecinţe asupra liberului acces la educaţie al elevilor, cum ar fi fondul clasei şi fondul şcolii. Acestea au reprezentat o problemă în învăţământul din România, existând numeroase cazuri în care elevii şi părinţii au fost obligaţi să cotizeze la acest fond. Alte sume cu care elevii trebuie să contribuie sunt pentru cheltuielile comune ale clasei, dar şi pentru cadourile pentru cadrele didactice. În opinia noastră, aceste sume nu fac decât să sporească corupţia din educaţie, transparenţa fiind inexistentă, şi să creeze o segregare între elevii care contribuie şi cei care nu contribuie“, a declarat Alexandru Manda. Tânărul a mai amintit şi de paza unităţile de învăţământ, precum şi de lipsa manualelor. „În mod normal, paza unităţilor de învăţământ trebuie asigurată de administraţia locală, nu de părinţi. De asemenea, Legea Educaţiei Naţionale prevede faptul că toţi elevii din învăţământul de stat beneficiază de manuale gratuite. Dar elevii din clasele a XI-a şi a XII-a nu beneficiază de acest drept, fiind obligaţi să îşi achiziţioneze singuri manualele, astfel dreptul la învăţământ gratuit fiindu-le îngrădit“, a mai spus vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Atac la Primăria Constanţa
Elevii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Primăria şi Consiliul Local Constanţa nu au pus în aplicare prevederea legală din Legea Educaţiei Naţionale potrivit căreia elevii şi studenţii au dreptul la un transport local subvenţionat. „Municipiul Constanţa este singurul loc din ţară unde elevilor le este refuzat dreptul la transport subvenţionat. În luna aprilie, Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Liga Studenţilor din UMC au depus o plângere penală la DNA pe numele primarului Radu Mazăre pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În octombrie, Alexandru Bajdechi, preşedintele fondator al asociaţiei, a mai depus o plângere penală împotriva lui Radu mazăre la DNA, deoarece prima sesizare s-a blocat şi DNA îşi declinase competenţa“, a mai povestit Alexandru Manda.În concluzie, tânărul a precizat că Asociaţia Elevilor din Constanţa trage un semnal de alarmă şi afirmă că este imperios necesar ca statul să conştientizeze importanţa unui sistem educaţional echitabil, accesibil pentru toţi, unde educaţia este un drept, şi nu un privilegiu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii