Conferinţă internaţională la ANMB Rectorul Vergil Chiţac - „Am convingerea că se vor contura noi direcţii de cercetare“ (galerie foto)
Conferinţă internaţională la ANMB: Rectorul Vergil Chiţac - „Am convingerea că se vor contura noi direcţii
16 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2353
Marime text
Aula „Viceamiral Ioan Coandă“ a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ a găzduit, ieri, deschiderea festivă a manifestării ştiinţifice SEA CONF 2015. Tot ieri s-a desfăşurat şi seminarul internaţional „E-learning challenges and support in maritime education and trening“, parte a proiectului „Reţea de educaţie maritimă pentru dezvoltarea culturii maritime în bazinul Mării Negre“ - MARINE.
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează, în perioada 15 - 16 mai, prima ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale SEA-CONF 2015, eveniment ce reuneşte personalităţi academice, militare şi civile din Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Moldova, Scoţia, Turcia şi România. Obiectivul evenimentului este acela de a reuni la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, instituţie de educaţie şi cercetare ştiinţifică maritimă recunoscută la nivel european, oameni de ştiinţă din structura academică şi cercetători, pentru facilitarea schimbului de idei, expunerea rezultatelor activităţii de cercetare şi a realizărilor tehnice din domeniul educaţiei, precum şi analizării strategiilor viitoare de dezvoltare.
În cele două zile ale conferinţei, profesori şi cercetători de marcă vor prezenta 142 de lucrări ştiinţifice în cadrul următoarelor secţiuni: inginerie electrică, inginerie economică şi management, inginerie mecanică, ştiinţe militare, navigaţie şi transport naval şi ştiinţe fundamentale şi umaniste. Temele principale dezbătute acoperă o gamă largă de subiecte din domeniul ştiinţelor dedicate mării, atât din aria tehnicii inginereşti, a ştiinţelor fundamentale, cât şi a securităţii şi apărării.
„Reuniunea ştiinţifică SEA CONF 2015 se desfăşoară în preajma unui alt eveniment important. Pe data de 17 mai, Nava-şcoală «Mircea cel Bătrân» va împlini 76 de ani. Nava a avut o contribuţie deosebit de importantă la formarea navigatorilor. Am convingerea că, în prima ediţie a manifestării ştiinţifice SEA CONF 2015, se vor contura noi direcţii de cercetare şi colaborare“, a declarat, la începutul evenimentului, contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“.

Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii