Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:46 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum au marcat Ziua Mondială a Educaţiei elevii şi dascălii constănţeni

ro

04 Oct, 2014 00:00 3777 Marime text
În perioada 2 - 6 octombrie, elevii şi cadrele didactice din Constanţa vor marca Ziua Mondială a Educaţiei, celebrată pe 5 octombrie, prin activităţi cultural-artistice şi sportive menite să evidenţieze rolul profesorului, precum şi importanţa culturii şi a educaţiei în societate.
 
Astfel, în seara zilei de joi, 2 octombrie, în semn de preţuire a culturii şi a artiştilor constănţeni, inspectorii şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, alături de elevi şi cadre didactice, au urmărit spectacolul de balet „Cenuşăreasa“, realizat de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“. Întrucât educaţia este interdependentă de familie, Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa a iniţiat o activitate sportivă de masă, intitulată „Eveniment sportiv pentru toţi, pe două roţi“, manifestare sportivă ce constă într-o plimbare cu bicicleta, dedicată atât celor mici, cât şi adulţilor, profesori şi părinţi, pe traseul Complex Perla Mamaia - zona Hotelului Rex. Acţiunea va avea loc astăzi, începând cu ora 10.00. Cu acest prilej, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Sunt două evenimente inedite iniţiate de Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa şi sute de evenimente organizate de cadrele didactice cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei, în acest an, şi doresc ca cei 110.000 de elevi să-şi amintească, zi de zi, de dascălii care muncesc pentru ca ei să-şi împlinească un destin. Vă invităm să participaţi la aceste evenimente, fiindcă numai împreună, profesori şi părinţi, putem da o educaţie solidă copiilor.”

 Concursuri, expoziţii şi concerte

 Vineri, la Colegiul Naţional de Artă „Regina Maria“, a avut loc lansarea unui consorţiu al firmelor de exerciţiu, „Educaţie prin firmele de exerciţiu“. Școala Gimnazială nr . 7 „Remus Opreanu“ găzduieşte, până pe 6 octombrie, expoziţia produselor finale în cadrul proiectului european „Colours of Europe”. Alte expoziţii dedicate educaţiei pot fi vizionate şi la Școala Gimnazială nr. 8 şi la Şcoala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu“. Elevi Şcolii „Anghel Saligny“ au participat, la rândul lor, la diverse ateliere de creaţie, reunite sub titulatura „Sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei“. Pe 7 octombrie, elevii de la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ din Medgidia vor lua parte la masa rotundă „La mulţi ani, iubite dascăl!“. Colegii de la Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale“ din Medgidia au fost implicaţi, vineri, în concursul de desene pe asfalt cu tema „Şcoala ca o floare“ şi în concursul de creaţie „Şcoala mea dragă“. Nu în ultimul rând, elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 3 din Mangalia au ecologizat, vineri, terenul din jurul unităţii de învăţământ, ulterior ei participând la momentul artistic intitulat „La mulţi ani, dascăl drag!“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii