Încep probele de foc ale Bacalaureatului Elevii constănţeni susţin, azi, proba la Limba şi literatura română, în 21 de centre de examen
Încep probele de foc ale Bacalaureatului: Elevii constănţeni susţin, azi, proba la Limba şi literatura română,
30 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2541
Marime text
5.568 de absolvenţi de liceu din Constanţa, dintre care 4.820 din seria curentă şi 748 din seria anterioară, vor susţine, azi, în cele 21 de centre de examen, prima probă scrisă din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, la disciplina Limba și literatura română. Şi în acest an, elevii vor fi supravegheaţi video în timpul examenelor.
„Este interzisă intrarea în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri şi, totodată, candidaţii nu au voie să aibă la ei telefoane mobile sau orice fel de lucrări: manuale, cărţi, culegeri, formulare, notiţe, însemnări, rezumate sau ciorne. Cei care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu și indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane. Timpul destinat elaborării lucrării scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Cristina Ivan.
Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, le mulţumește tuturor cadrelor didactice care s-au înscris pentru a face parte din comisiile centrelor de examen și le transmite absolvenţilor de liceu mult succes la cele trei probe scrise. Pe data de 1 iulie, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă, urmată de proba obligatorie a profilului, pe data de 2 iulie. Ultima probă scrisă din cadrul sesiunii de Bacalaureat 2014 se va desfăşura pe data de 4 iulie - proba la alegere a profilului şi a specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 7 iulie. În aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, elevii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 11 iulie.
La Constanţa, 21 de centre de examen şi cinci puncte de evaluare
Comisia Judeţeană de Bacalaureat din Constanţa a organizat 21 de centre de examen şi cinci centre zonale de evaluare.
La centrul nr. 1 - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului elevii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ (228 elevi) şi cei de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ (191).
La centrul nr. 2 - Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, vor susţine examenele scrise elevii de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ (115), cei de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ (136) şi cei de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul“ (39).
La centrul nr. 3 - Colegiul Comercial „Carol I“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 221 de elevi de la Colegiul Comercial „Carol I“, 28 de elevi de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Albatros“ şi 45 de elevi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ din Techirghiol.
La centrul nr. 4 - Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 154 de elevi de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, 45 de elevi de la Liceul Internaţional de Informatică şi 73 de elevi de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca“.
La centrul nr. 5 - Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 100 de elevi de la Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza“, zece de la Liceul Tehnologic de Cooperaţie şi 73 de la Liceul Tehnologic Topraisar.
La centrul nr. 6 - Liceul Teoretic „Ovidius“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 204 elevi de la Liceul Teoretic „Ovidius“, 213 elevi de la Liceul Teoretic „Traian“ şi 175 de elevi de la Liceul Teoretic „George Călinescu“.
La centrul nr. 7 - Liceul Teoretic „George Călinescu“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 175 de elevi de la Liceul Teoretic „George Călinescu“, 144 de elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ şi 12 elevi de la Liceul Teoretic Educational Center - Cambridge School of Constanţa.
La centrul nr. 8 - Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ Constanţa, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 79 de elevi de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, 85 de elevi de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ din Eforie Sud, 77 de elevi de la Liceul Teoretic „Emil Palade“ şi 165 de elevi de la Liceul Tehnologic „I.N. Roman“.
La centrul nr.9 - Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 75 de elevi de la Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan“, 130 de elevi de la Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, 27 de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ şi 68 de elevi de la Colegiul Tehnic „Pontica“.
La centrul nr.10 - Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 200 de elevi de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“, 76 de elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din Lumina, 35 de elevi de la Liceul Teoretic „Pontus Euxinus“ din Lumina.
La centrul nr.11 - Colegiul Tehnic „Tomis“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 120 de elevi de la Colegiul Tehnic „Tomis, nouă elevi de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret“ şi 23 de elevi de la Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu“ din Nicolae Bălcescu.
La centrul nr. 12 - Liceul Teoretic „Decebal“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 104 elevi de la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“, 144 de elevi de la Liceul Teoretic „Decebal“, 126 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ şi zece elevi de la Liceul FEG (Fundaţia Ecologică Green).
La centrul nr. 13 - Colegiul Tehnic Energetic, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 105 elevi de la Colegiul Tehnic Energetic, 41 de elevi de la Liceul „Gaudeamus“ şi 150 de elevi de la Liceul „Concord“.
La centrul nr. 14 - Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 174 de elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ şi 81 de elevi de la Colegiul „Dobrogea“ din Castelu.
La centrul nr. 15 - Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ din Medgidia, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 51 de elevi de la Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu“, 149 de elevi de la Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ şi 55 de elevi de la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk“.
La centrul nr. 16 - Liceul Cobadin, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 81 de elevi de la Liceul Cobadin, 17 elevi de la Liceul Tehnologic „Jean Dinu“ din Adamclisi, 33 de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Istratoiu“ din Deleni, 25 de elevi de la Liceul Tehnologic Independenţa, 111 elevi de la Liceul Teoretic Băneasa, 16 elevi de la Liceul Tehnologic „Radu Priscu“ din Dobromir.
La centrul nr. 17 - Liceul Teoretic Murfatlar, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 84 de elevi de la Liceul Teoretic Murfatlar, 117 elevi de la Colegiul Agricol Poarta Albă şi 63 de elevi de la Liceul „Regele Carol I“ din Ostrov.
La centrul nr.18 - Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu“, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 234 elevi de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu“, 86 elevi de la Liceul Tehnologic Cogealac şi 11 elevi de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul“ din localitatea Mihai Viteazu.
La centrul nr.19 - Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ din Cernavodă, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 65 de elevi de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny“, 207 elevi de la Liceul Tehnologic „Axiopolis“ din Cernavodă, 77 de elevi de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“ din Hârşova, 80 de elevi de la Liceul Tehnologic „Carsium“ din Hârşova şi 19 elevi de la Liceul Tehnologic din Ciobanu.
La centrul nr. 20 - Liceul Teoretic „Callatis“ din Mangalia, vor susţine examenele scrise ale Bacalaureatului 120 de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis“ şi 150 de elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ din Mangalia.
La centrul nr. 21 - Colegiul Economic Mangalia, vor susţine examenul 240 de elevi de la Colegiul Economic Mangalia şi 94 de elevi de la Liceul Teoretic Negru Vodă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii