Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:11 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul „Euro 200“ continuă şi în acest an 396 de elevi constănţeni, ajutaţi, în 2014, să-şi cumpere un calculator

ro

20 May, 2015 00:00 2454 Marime text
Programul „Euro 200“ pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua şi în 2015. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 de lei pe membru de familie. Valoarea acestui bon este de 200 de euro.

Culoarea bonului valoric din acest an va fi albastru deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea şi seria bonului valoric se schimbă prin hotărâre de Guvern. Potrivit calendarului, în acest an, distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare se va face în perioada 24 iunie - 30 iulie, iar achiziţionarea propriu-zisă va putea fi realizată în perioada 24 iunie - 31 august. Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea „Euro 200“ în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi şi studenţi. Programul „Euro 200“ se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM şi 250 GB hard-disk şi software de bază, licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus. În cei zece ani de aplicare a „Euro 200“, au beneficiat de acest program 281.349 de elevi şi studenţi. Dintre aceştia, 396 provin din Constanţa.

Lista beneficiarilor poate fi vizionată AICI
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii