Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:41 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Religia, scoasă din şcoală. Ce disciplină îi va lua locul

ro

23 Oct, 2014 00:00 4307 Marime text
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul deputatului Remus Cernea, care presupune eliminarea disciplinei Religie din programa şcolara.
 
De anul viitor, elevii din învăţământul primar nu vor mai studia obligatoriu disciplina Religie la şcoală. Aceasta va deveni materie opţională, pe care elevii o pot studia doar la cerere. În schimb, în locul Religiei va fi introdusă o nouă disciplină: Etică şi Cultură Civică. Elevii care îşi doresc să studieze în continuare Religia o vor face la cerere, însă niciun copil nu va fi obligat să asiste la orele facultative de Religie împotriva voinţei sale ori a părinţilor. În cazul elevilor care aleg să studieze în continuare materia Religie, aceştia nu vor fi evaluaţi cu note, ci vor fi utilizate calificative, care nu vor fi luate însă în considerare la calcularea mediei generale. În prezent în România, Religia este materie obligatorie pentru clasele I - XII şi toţi elevii trebuie să fie prezenţi la ore.

Cei care au altă orientare religioasă sunt obligaţi să participe la orele de Religie de la şcoală dacă nu aduc acte doveditoare - adeverinţe care să ateste prezenţa la cursuri ale acestei materii axate pe alt cult. Începând cu anul şcolar 2014 - 2015, profesorii care predau Religie în şcoli sunt aleşi de reprezentanţii Patriarhiei şi sunt supuşi unui set de reguli aspre. Aceştia trebuie să predea unui singur cult, să fie acreditaţi şi să îndeplinească exigenţe academice, morale şi spirituale specifice. În urma unui protocol semnat de Ministerul Educaţiei şi Patriarhia Română, profesorii de Religie vor fi angajaţi din acest an şcolar numai după ce primesc avizul reprezentanţilor cultului pe care îl vor preda elevilor, iar cei care se vor abate de la regulile Patriarhiei îşi vor pierde binecuvântarea şi locul de muncă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 13 Nov, 2014 12:48 am o intrebare: oare nu in biserica a fost prima scoala? exemplu avem prima scoala romaneasca de la scheii brasovului. de ce trebuie lasati niste atei sa conduca o tara crestina si sa i-a hotarari in privinta religiei?