Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Cine a urcat pe podiumul Festivalului judeţean de folclor„Mlădiţe dobrogene“ (galerie foto)
Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile: Cine a urcat pe podiumul Festivalului judeţean de folclor„Mlădiţe
16 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3509
Marime text
Pe scena Palatului Copiilor din Constanţa au evoluat, sâmbătă, 400 de elevi constănţeni, care au participat la etapă judeţeană a festivalului de folclor „Mlădiţe Dobrogene“. Concursul este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi este destinat elevilor din clasele I-IV din municipiul şi judeţul Constanţa, calificaţi la fazele anterioare. Festivalul de folclor „Mlădiţe Dobrogene“ s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: Solist A, Solist B, Instrumentist A, Instrumentist B, Grup vocal A, Grup vocal B, Dansuri A, Dansuri B şi Obiceiuri şi tradiţii.
Festivalul de folclor „Mlădiţe Dobrogene“, aflat la cea de-a VII-a ediţie, a pus în valoare talentul şi aptitudinile artistice ale copiilor, precum şi dăruirea cadrelor didactice. Dintre obiectivele festivalului, amintim: promovarea folclorului românesc, cultivarea comportamentelor în spiritul valorilor naţionale româneşti, dezvoltarea simţului artistic şi a capacităţii de a comunica prin intermediul artei, precum şi valorificarea talentului copiilor. Ediţia din acest an s-a remarcat prin calitatea interpretării, a costumelor, dintre toate categoriile ieşind în evidenţă secţiunea „Obiceiuri şi tradiţii“.
Le secţiunea Solist A, Petru Mihail Caranfil, de la Şcoala „Cristea Caraman“ din Cogealac, şi-a adjudecat premiul I. Pe locul II al podiumului au urcat Amalia Rugină, de la Liceul Teoretic „Anghel Saligny“ din Cernavodă, şi Mara Crucianu, de la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia. Locul III i-a revenit Gabrielei Toma, de la Şcoala nr. 1 Hârşova. Mai mulţi concurenţi au fost răsplătiţi de juriu cu menţiuni. Aceştia sunt: Geavidan Abduraman, de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ din Eforie Sud, Sara Petcu, de la Școala „Gheorghe Țiţeica“, Sofia Toma, de la Şcoala „Ioan Atanasiu“, din Lipniţa, Andreea Valentina Balica, de la Şcoala „Lucian Grigorescu“ din Medgidia, Andreea Stoian, de la Școala nr. 1 Poarta Albă, Teofana Toma, de la Școala „Ioan Atanasiu“ din Lipniţa, Maria Alexandra Eftime, de la Şcoala „Sfântul Andrei“ din Mangalia, Bianca Liţă, de la Şcoala „Gala Galaction“ din Mangalia, Ruxandra Roşca, de la Şcoala „Grigore Moisil“ din Năvodari, Isabel Andreea Didin, de la Şcoala „Mihail Koiciu“, Andrei Sobaru Coman, de la Școala „I.C. Brătianu“, Ana-Maria Dumitru, de la Şcoala nr. 33 „Anghel Saligny“ Constanţa.
La secţiunea Solist B, premiul I a fost câştigat de Eduard Bogdan Șerban, de la Şcoala nr. 1 Hârşova, premiul II i-a revenit Biancăi Bişinicu, de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul“, iar premiul III a fost obţinut de Daria Cotitu, de la Liceul Teoretic „A. Saligny“ Cernavodă şi de Roxana Ilona Burlacu, de la Liceul Teoretic „Ion Cotovu“ Hârşova. Menţiuni au obţinut elevii: Briana Ursu - Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ din Eforie Sud, Maria Irina Giurgiu - Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ din Eforie Sud, Delia Andron - Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia, Ramona Gheorghe - Şcoala „Spiru Haret“ din Medgidia, Andra Pârleală - Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“ din Hârşova, Selena Baboia - Școala „George Enescu“ din Năvodari, Diana Cicîrîc - Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din Ovidiu, Alexandra Maria Andrei - Școala nr. 1 Poarta Albă, Andreea Raluca Marinescu - Școala nr. 1 Valu lui Traian, Sebastian Marius Andrei - Școala nr. 1 Poarta Albă, Amelia Nicoleta Jurcă - Liceul Teoretic Băneasa, Roxana Nicoleta Țicu - Școala „I.C. Brătianu“, Iuliana Gabriela Diaconu - Şcoala nr. 1 Pecineaga, Andreea Lazăr - Școala nr. 3 „Ciprian Porumbescu“, Alexia Drăguşin - Școala nr. 39 „Nicolae Tonitza“, Raluca Tănase - Şcoala nr. 37 Constanţa.
La secţiunea Instrumentist A, Bianca Elena Stoian, de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade“ din Cernavodă, a obţinut menţiune.
La secţiunea Instrumentist B, premiul I a fost obţinut de Ionuţ Feteanu, de la Şcoala nr. 1 Poarta Albă, iar premiul II, de David Simula, de la Şcoala nr. 37 Constanţa.
Grup vocal A: premiul I a fost obţinut de trupa „Danubis“ de la Liceul Teoretic „A. Saligny“ din Cernavodă, premiul II, de „Albinuţele dobrogene“ de la Şcoala „Mihail Koiciu“, iar premiul III, de „Fetiţele dobrogene“, de la Școala „I.C. Brătianu“. Menţiuni au ajuns la trupele „Prichindeii“, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Țiţeica“, şi „Româncuţa“, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Horia.
La Grupul vocal B: premiul I a revenit trupei „Fetele din Năvodari“, de la Şcoala „Grigore Moisil“ din Năvodari, premiul II a fost obţinut de trupa „Graiul tânăr dobrogean“, de la Şcoala „Cristea Caraman“ din Cogealac, iar cu menţiuni au fost răsplătite trupele „Tinere talente“, de la Şcoala nr. 1 Poarta Albă, şi „Flori callatiene“, de la Liceul Teoretic „Callatis“ Mangalia.
Secţiunea Dansuri A: Ansamblul „Voinicii“, de la Şcoala „Dumitru Gavrilescu“ din Gârliciu, a câştigat premiul II, iar ansamblul „Românaşul Junior“, de la Şcoala nr. 1 Poarta Albă - menţiune.
Secţiunea Dansuri B: Pe locul I s-a clasat ansamblul „Fidanii Armâni“, de la Şcoala „Cristea Caraman“ din Cogealac, pe locul II - „Dobrogenii“, de la Şcoala „George Enescu“ din Năvodari, iar pe locul III - ansamblul „Hora mare“, de la Şcoala „Dumitru Gavrilescu“ din Gârliciu. Menţiuni au obţinut ansamblurile: „Mugur de folclor“, de la Şcoala „Gala Galaction“ Mangalia, „Ulmetum - Junior B“, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Pantelimon, „Românaşul“ de la Şcoala nr. 1 Poarta Albă, şi „Muguraşi callatieni“, de la Liceul Teoretic „Callatis“ Mangalia.
Secţiunea Obiceiuri: Pe locul I au urcat „Cununiţa“ şi „Obiceiuri străbune“, ambele de la Şcoala Gimnazială „I.C. Brătianu“, pe locul II - „Amzacenii Yildizlar“, de la Şcoala nr. 1 Amzacea, şi „Cununiţe dobrogene“, de la Liceul Cobadin. Locul III a revenit ansamblurilor „Ulmetum-Junior A“, de la Şcoala nr. 1 Pantelimon, şi „Speranţa“, de la Şcoala nr. 1 Poarta Albă. Ansamblul „Sălcioara“, de la Şcoala Rasova, a obţinut menţiune.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii