Şcoala Altfel, la RAJA Constanţa Angajaţii societăţii s-au transformat în profesori şi le-au prezentat elevilor circuitul apei (galerie foto)
Şcoala Altfel, la RAJA Constanţa: Angajaţii societăţii s-au transformat în profesori şi le-au prezentat
09 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3047
Marime text
Elevii de la Grădiniţa nr. 51, Şcoala Generală nr. 8, Şcoala Generală nr. 37, Şcoala Gimnazială „Ion Jalea“, Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ şi Centrul de Plasament „Delfinul“ din Agigea au ascultat cu mare interes lecţiile predate, în această săptămână, de angajaţii societăţii RAJA SA Constanţa.
Prin intermediul Programului Şcoala Altfel - „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, sute de elevi constănţeni au descoperit circuitul apei cu ajutorul SC RAJA SA. Astfel, în cadrul campaniei „Apa este viaţă“, timp de cinci zile, elevi şi preşcolari din Constanţa au mers pe firul apei, de la extragerea ei din subteran şi până la redarea acesteia, în cele mai bune condiţii, circuitului natural. Elevii şi-au început programul de vizitare la sursa de apă de la ieşire din Constanţa, continuând cu Laboratorul de Încercări Apă Potabilă - Palas Constanţa, Staţia de pompare de pe strada Călăraşi, iar punctul final a fost Staţia de Epurare Constanţa Nord. Ei au fost însoţiţi de specialişti ai companiei, care le-au vorbit despre importanţa apei pentru viaţă. Copiii au primit informaţii preţioase despre sursele de apă potabilă şi despre necesitatea protejării acestora, despre modalitatea de extragere, tratare şi furnizare a apei către consumatori, despre procesul de curăţare a apelor uzate şi deversarea lor în emisar. De asemenea, la Staţia de Epurare Constanţa Nord, elevii au aflat că aceasta este cea mai modernă din România, realizată cu fonduri europene. „Având în vedere că anul acesta Ziua Mondială a Apei s-a desfăşurat sub sloganul «Apa şi Dezvoltarea Durabilă», RAJA SA evidenţiază încă o dată implicarea sa în dezvoltarea durabilă a comunităţii prin investiţii majore în infrastructura de apă şi apă uzată din aria de operare, dovedind respect pentru om, pentru apă, pentru mediu şi, implicit, pentru viitor“, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA SA, Irina Oprea. La finalul vizitelor, elevii au primit broşuri cu informaţii despre investiţiile derulate de compania de apă SC RAJA SA şi pliantul „Povestea Apei“, o incursiune în universul apei, cu jocuri şi desene amuzante.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii