Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:45 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea - Henry Austell 1585 (XIV)

ro

22 Jun, 2016 00:00 3455 Marime text

 
Agentul diplomatic englez Henry Austell (? - după 1586) a fost trimis la Constantinopol (Istanbul din 1930) în vara anului 1585.



Din capitala otomană, ambasadorul William Harborne l-a trimis cu o misiune prin Moldova, Polonia, Germania şi Olanda. La cererea lui Harborne, sultanul Murad III i-a acordat lui Austell un salvconduct, adică un permis de liberă trecere. El a plecat din Constantinopol însoțit de pretinsul comerciant italian Giacomo Manucci, care era un agent secret al ministrului de externe, Sir Francis Walsingham. Austell a urmat același drum ca negustorul englez John Newberie în 1582 (Călători XII): prin estul Bulgariei și prin Dobrogea.


 
Jurnalul călătoriei sale în limba engleză a fost publicat prima dată în 1599, la Londra, în colecția de călătorii a lui R. Hackluyt. În România, a fost reprodus în 1900 de N. Iorga, în volumul XI al colecției de documente „Hurmuzaki“, și studiat de același istoric în 1913 și 1928.


 
Austell a plecat din Constantinopol la 26 septembrie, dar din itinerarul său dobrogean menționează doar capătul. El a ajuns la 9 octombrie la „Saxi“, considerat de istoricii români o formă coruptă a turcescului „Isakce“. Diplomatul englez precizează că în dreptul acestei localități râul Dunărea o lățime de o milă și că l-a traversat a doua zi, intrând în Moldova.

 
Surse foto:
Muzeu-virtual.ro
Romaniaforum.info
Cjtulcea.ro
Black-sea.travel
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. III, ed. Științifică, București, 1971.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii