Apropiatul lui Mazăre, nemulţumit de sentinţă Morgenstern a luat 12 ani. I s-a interzis şi dreptul de a se afla în România (rechizitorii)
Apropiatul lui Mazăre, nemulţumit de sentinţă: Morgenstern a luat 12 ani. I s-a interzis şi dreptul de a se
18 Jan, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2932
Marime text
Afaceristul israelian Avraham Morgenstern, apropiat al fostului primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, condamnat la închisoare, este nemulţumit de pedeapsa aplicată de Tribunalul Bucureşti.
Drept urmare, Morgenstern a atacat decizia prin intermediul căreia a fost osândit la 12 ani de detenţie, el fiind găsit vinovat de evaziune fiscală.
Tot Tribunalul Bucureşti i-a aplicat afaceristului israelian pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a se afla pe teritoriul României şi a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei principale.
Contestaţia lui Avraham Morgenstern va fi trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, unde va fi luată o decizie definitivă.
Instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român şi i-a obligat în solidar inculpaţi (Avraham Morgenstern şi SC Shapir Structures SRL) la plata sumei de 53.836.994,87 de lei, reprezentând presupusul prejudiciu adus bugetului de stat şi nerecuperat, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data săvârşirii faptelor şi până la data plăţii efective.
Avraham Morgenstern a fost deferit Justiţiei la începutul lunii februarie 2015. În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada 2009-2014, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.
„În aceeaşi perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică oferite de societăţile Larton Consultants Ltd Cipru şi Comrad Leasing Ltd Cipru. Aceste activităţi au fost realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro“, potrivit DNA.
Amintim că, iniţial, dosarul a fost judecat de Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, recent condamnată într-o altă cauză, pentru luare de mită.
Într-un alt dosar - denumit generic „dosarul Campusului Henri Coandă“ -, Avraham Morgenstern a fost trimis în judecată alături de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, dar şi de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre.
În cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat şi obţinut arestarea în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg, el fiind cercetat pentru complicitate la dare de mită, după ce l-ar fi ajutat pe Avraham Morgenstern să îi dea lui Radu Mazăre suma de 175.000 de euro în scopul facilitării câştigării unei licitaţii pentru construirea Campusului Social Henri Coandă.
Citeşte şi:
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Avraham Morgenstern – prejudiciu, peste 10.000.000 de euro (document)
DNA face public ultimul rechizitoriu al lui Radu Mazăre
Procurorii acuză! Cum ar fi acţionat fostul primar al Constanţei (document)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii