Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:26 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fondul Proprietatea, la judecată cu Nuclearelectrica. Ce decizie a fost luată

ro

18 Dec, 2017 00:00 2173 Marime text
Final de proces în dosarul în care Fondul Proprietatea SA solicită anularea hotărârii nr. 8/06.10.2014 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA.
  
Judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti au respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
De menţionat că, prin hotărârea AGEA SNN nr. 8 din data de 6.10.2014, s-au adoptat următoarele măsuri: aprobarea majorării capitalului social al SNN cu aport în numerar în sumă totală maximă de 239.172.630 de lei, de la valoarea actuală de 2.817.827.560 de lei la valoarea de 3.057.000.190 de lei, prin emiterea unui număr maxim de 23.917.263 de acţiuni noi, nominative, dematerializate, la un preţ de 10 lei/acţiune, egal cu valoarea nominală (fără prima de emisiune) din care:
 
(i) 19.437.670 de acţiuni noi în sumă de 194.376.700 de lei, reprezentând aportul în numerar al Statului Român prin Ministerul Economiei - Departamentul pentru Energie, respectiv valoarea alocaţiilor bugetare aferente perioadei 2006-2009 pentru realizarea Unităţii 2 şi pentru finanţarea lucrărilor la Unităţile 3-5 de la CNE Cernavodă;
 
(ii) Maximum 4.479.593 de acţiuni noi în sumă de 44.795.930 de lei vor fi oferite, în cadrul exercitării dreptului de preferinţă, spre subscriere, în schimbul aportului în numerar al Statului Român prin Ministerul Economiei - Departamentul pentru Energie, celorlalţi acţionari ai SNN, respectiv persoanelor care au calitatea de acţionar la data de înregistrare, în vederea menţinerii cotelor de participaţie deţinute în cadrul SNN la data de înregistrare.
 
Potrivit Nuclearelectrica, acţionarii SNN îşi vor putea exercita drepturile de preferinţă în interiorul termenului de o lună de la data menţionată în prospect, data ulterioară datei de înregistrare şi datei de publicare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, respectiv aceştia vor avea dreptul să subscrie un număr de acţiuni proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă la data de înregistrare.
 
Subscrierile vor avea loc la valoarea nominală de 10 lei/acţiune, fără prima de emisiune. Numărul de drepturi de preferinţă ce este acordat fiecărui acţionar va fi proporţional cu numărul de acţiuni emise de SNN deţinut la data de înregistrare.
 
După expirarea termenului de exercitare a drepturilor de preferinţă, toate acţiunile nesubscrise vor fi anulate. Perioada efectivă de subscriere şi procedura de subscriere vor fi comunicate acţionarilor prin raport curent, ulterior publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii