Mihail Vlasov, condamnat definitiv la doi ani închisoare cu executare

25 Nov, 2016 14:52
ZIUA de Constanta
1777
Marime text
Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, a fost condamnat definitiv astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani închisoare cu executare, în dosarul privind promovarea în Parlament a unui proiect de lege care se referea la trecerea Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției la CCIR.
Inițial, în aprilie, Mihail Vlasov a primit o decizie de achitare la Curtea de Apel București, însă magistrații de la instanța supremă au admis apelul DNA și au dispus condamnarea lui Vlasov, transmite Agerpres.
În prezent, Mihail Vlasov se află în detenție, el fiind condamnat definitiv într-un alt dosar, în iunie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.
Avocat în Baroul Iași și fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2015 pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
El este acuzat că i-a solicitat fostului deputat Mircea Grosaru să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de lege care prevedea trecerea Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției la CCIR. De asemenea, Vlasov ar fi încercat să influențeze mai mulți parlamentari în vederea semnării și susținerii proiectului de lege.
Procurorii susțin că solicitarea a fost formulată de Vlasov în contextul demersurilor acestuia de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României să poată prelua Oficiul Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului Mircea Grosaru că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR.
Potrivit procurorilor, după finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus o ''muncă asiduă'' pentru influențarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării și susținerii respectivei inițiative legislative. În special, influența s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerț și Industrie a României ori camerelor teritoriale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii