Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reabilitarea Muzeului de Istorie din Constanța s-a lăsat cu trimiteri în judecată

ro

09 Mar, 2017 00:00 1843 Marime text
Administratori de firme au fost trimiși în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța într-un dosar ce are legătură cu încheierea unui contract pentru reabilitatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
 
Potrivit DNA, s-au folosit documente „inexacte (facturi și situații de lucrări) care cuprindeau date neconforme cu realitatea, în scopul obținerii pe nedrept, de la Consiliul Județean, a banilor provenind din fonduri europene nerambursabile“. Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în cauză cu suma de 8.963.612,64 de lei.
 
Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Dima, la data faptelor administrator al SC Mara Construct SRL, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și evaziune fiscală, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA. De asemenea, în același dosar au mai fost trimise în judecată SC Mara Construct SRL, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și evaziune fiscală, în formă continuată, Diallo Mamadou Alpha Evy, administrator al SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL și SC Unprim Auto Proiect SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, SC Danliv Concept Construct SRL și SC Petraprod Steel SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală, precum și Liviu Ungureanu și Lucian Petrache, administratori ai SC Danliv Concept Construct SRL, respectiv SC Petraprod Steel SRL, pentru complicitate la evaziune fiscală.
 
Procurorii spun că, „pe toată perioada execuției contractului, inculpații SC Mara Construct SRL și Dima Constantin au folosit, cu rea-credință, în relația cu Consiliul Județean Constanța, documente inexacte (facturi și situații de lucrări) care cuprindeau date neconforme cu realitatea, în scopul obținerii pe nedrept, de la consiliul județean, a banilor provenind din fonduri europene nerambursabile“.
 
Dacă despre Mara Construct SRL, în prezent în insolvență, am scris de-a lungul timpului, în cele ce urmează vă prezentăm informații privind firmele din acest dosar.
 
Începem cu SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL. Este o firmă înregistrată în anul 2012, cu un capital social subscris de 210 lei, integral vărsat. Unicul asociat, potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 8 martie 2017, este Mamadi Kaba, născut în Conakry, Guineea. Tot el este și administrator. În altă ordine de idei, conform Registrului Comerțului, el nu apare, în calitate de asociat, în alte firme.
 
Mergem mai departe la SC Unprim Auto Proiect SRL. Are sediul social în București, Sector 2. Cu un capital social subscris de 300 de lei, integral vărsat, firma îl are drept asociat pe Vadym Batrynak, născut în Ucraina, Odesa. Potrivit Registrului Comerțului, nu apare ca asociat și în alte firme. De menționat că tot el este și administratorul firmei în cauză.
 
SC Danliv Concept Construct SRL se ocupă de „comerțul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcții și al echipamentelor sanitare“. Are sediul social în București, Sector 3, și un capital social subscris de 300 de lei, integral vărsat. Acțiunile se împarte în mod egal, 50% - 50%, între Serghei Chiricenco și Vladimir Covalenco, ambii născuți în Moldova. Administrator este Serghei Chiricenco.

 
Am ajuns la SC Petraprod Steel SRL. Cu sediul în București, Sector 3, firma se află în întrerupere temporară de activitate, potrivit Registrului Comerțului consultat pe 8 martie 2017. Are un capital social subscris de 400 de lei, integral vărsat. Unicul asociat este Costel Dumitrache, născut în Dragomirești, Dîmbovița. Prin urmare, are o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100%. Tot el este și administrator.

Citește și:

DNA Constanţa „loveşte” din nou. Dima Constantin, de la Mara Construct, trimis în judecată

Povestea insolvenţei SC Mara Construct SRL, firma deţinută de fina lui Nicuşor Constantinescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii