Judecătorii din Constanţa transmit un mesaj dur politicienilor din România

Judecătorii Curţii de Apel Constanaţa au transmis un mesaj important vizavi de hotărârea Executivului de abrogare a ordonanţei de urgenţă care se referă la modificarea Codurilor penale. În continuare, vă prezentăm întregul mesaj al magistraţilor constănţeni. 

„Despre posibilele efecte ale respingerii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2017. Un drept la replică Motto : “să se revizuiască primesc, dară să nu se schimbe nimica” În cursul zilei de ieri, 07.02.2017, Direcţia legislaţie, documentare şi contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a exprimat un punct de vedere asupra posibilelor efecte pe care le-ar putea genera o eventuală respingere de către Parlament a OUG nr.14/2017, privind abrogarea OUG nr.13/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009, privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. Apariţia punctului de vedere exprimat este binevenită, pentru că îndeamnă la reflecţie pe toţi practicienii dreptului, însă opinia exprimată de autorii materialului, deşi principial corectă, cred că impune unele nuanţări, pentru a nu crea atât de multă panică în spaţiul public.

Este real că prevederile cuprinse în teza a III-a a art.64 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, stipulează că, de la regula potrivit căreia, abrogarea unui act de abrogare nu poate repune în vigoare actul normativ iniţial, există şi excepţia oferită de prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament. Cu toate acestea, chiar şi dacă am accepta că teza a III-a a art.64 din Legea nr.24/2000 se referă atât la teza I, cât şi la teza a II-a din cuprinsul articolului de lege, trebuie observată situaţia premisă pe care cea de a doua teză a articolului din lege o are în vedere şi care se referă la imposibilitatea de a fi repus în vigoare actul normativ iniţial, prin abrogarea unui act de abrogare anterior. În situaţia noastră, repunerea în vigoare a actului normativ iniţial presupune ca acesta să fi intrat în vigoare la o dată anterioară, pentru ca ulterior acesta să fie abrogat, iar mai apoi şi actul de abrogare să fie, la rândul său, abrogat, situaţie în care vor fi reactivate acele dispoziţii intrate la un moment dat în vigoare.

Or, plecând de la această situaţie premisă, în cuprinsul OUG nr.13/2017 există atât norme care au intrat în vigoare la data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial al României, cum sunt cele de ordin procedural, cât şi norme pentru care ordonanţa de urgenţă a prevăzut un termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare, termen care curge de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial al României şi care, iată, „după lupte seculare”, au fost abrogate mai înainte de intrarea lor în vigoare, chiar de „onorabila autoritate emitentă”, prin OUG nr.14/2017.

Cum numai normele de procedură cuprinse în OUG nr.13/2017 au intrat deja în vigoare, la data publicării, doar acestea ar putea fi repuse în vigoare în cazul respingerii de către Parlament a OUG nr.14/2017, în timp ce normele de drept substanţial, abrogate fiind mai înainte de intrarea lor în vigoare, nu mai pot produce efecte, pentru că ele nu se circumscriu situaţiei premisă prevăzute de teza a II-a a art.64 din Legea nr.24/2000, nefiind niciodată în vigoare pentru a mai fi „repuse în situaţia anterioară”. De altfel, OUG nr.13/2017 a prevăzut şi un termen 10 zile de intrare în vigoare a normelor de drept substanţial, astfel că, în cazul respingerii actului de abrogare de către Parlament, nici nu s-ar putea stabili momentul de la care acestea ar mai putea intra în vigoare, termenul iniţial de 10 zile urmând să expire, iar aceste norme substanţiale fiind abrogate mai devreme de intrarea lor în vigoare, prin efectul voinţei emitentului. Plecând de la raţiunea instituţiei delegării legislative, nici nu se întrevede logica pentru care Guvernul ar mai avea nevoie de aprobarea Parlamentului, pentru a-şi abroga propriile dispoziţii de legiferare pe care le-a revocat mai înainte de intrarea lor în vigoare, acest acord urmând a se materializa într-o lege de aprobare numai în cazul dispoziţiilor legale, care şi-au produs efectul şi care se înscriu în activitatea propriu-zisă de legiferare. Astfel fiind, necesitatea adoptării unei legi de aprobare de către Parlament priveşte doar dispoziţiile cuprinse în art.II din OUG nr.14/2017, deoarece numai prin acestea Guvernul a înţeles să legifereze. Aşa fiind, abrogarea OUG nr.13/2017 prin art.I din OUG nr.14/2017 este şi rămâne definitivă, datorită propriului demers al autorităţii emitente, de a interveni până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor “buclucaşe”, în virtutea prevederilor exprese cuprinse în teza I din art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000, potrivit cărora “Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv”. În plus, nici interpretarea logică a dispoziţiilor art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000 nu permite concluzia că un Guvern care îşi abrogă propria ordonanţă de urgenţă mai înainte de intrarea ei în vigoare ar avea nevoie de o lege de aprobare a Parlamentului, în condiţiile în care unul din principiile care stă la baza fundamentării soluţiilor legislative este şi cel prevăzut de art.6 alin.2 din Legea nr.24/2000, potrivit cu care “Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare”.

Or, în preambulul OUG nr.14/2007, se arată în clar că de la momentul publicării OUG nr.13/2017 în Monitorul Oficial al României şi până la data adoptării actului de abrogare au existat foarte multe reacţii, nu numai în ceea ce priveşte fondul actului normativ, dar şi în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, atât din partea instituţiilor sistemului judiciar, cât şi din partea altor autorităţi ale statului şi cetăţenilor, astfel încât respingerea ordonanţei de abogare a OUG nr.13/2017 de către Parlament ar nesocoti chiar şi voinţa expresă a Guvernului, ca iniţiator al ordonanţei, de a-şi revoca propriul act normativ, precum şi dezideratele de ordin social care au generat situaţia de criză. Se mai arată în preambulul Ordonanţei că prin adoptarea OUG nr.13/2017 există un pericol real de dezbinare a societăţii româneşti, cu consecinţe asupra climatului general de stabilitate, prioritară fiind exercitarea democraţiei în toate formele sale, inclusiv prin asigurarea unei dezbateri mai ample a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate în cadrul Parlamentului. Prin urmare, autoritatea emitentă ţine a sublinia că înlăturarea tensiunilor create nu se poate realiza decât prin abrogarea expresă şi imediată a acelor texte care au suscitat reacţiile masive la nivelul societăţii, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenţie expresă atât asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma de dinaintea ordonanţei menţionate, urmând ca ele să se aplice din nou, ţinându-se seama de deciziile Curţii Constituţionale nr.586/2016 nr.614/2016, cât şi, în special, a celor privind Codul penal, intens criticate, prin abrogarea expresă şi de urgenţă a textelor, fapt de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească şi de a permite reinstalarea unui dialog constant şi constructiv. În lumina celor arătate mai sus, ne întrebăm cu ar mai putea fi atinse toate aceste deziderate şi cum ar mai fi respectată chiar voinţa expresă a Guvernului de a readuce starea de echilibru la nivelul societăţii româneşti, precum şi climatul de stabilitate specific statului de drept, în condiţiile în care vechile dispoziţii din OUG nr.13/2017, abrogate chair mai înainte de intrarea lor în vigoare, ar fi reactivate prin respingerea OUG nr.14/2017 de către Parlament? Răspunsul nu poate fi decât acela, că odată abrogată, OUG nr.13/2017, este şi rămâne în mod definitiv abrogată, o interpretară contrară spiritului actului de abogare nefăcând decât să readucă societatea românească în starea de tensiune de dinaintea actului de abrogare, lucru pe care, desigur, nici autorii ordonanţei “cu pricina”, pare că, declarativ, nu şi-l mai doresc.

De altfel, în măsura în care Ordonanţa nr.14/2017 ar fi respinsă prin lege de către Parlament, ar fi necesară şi efectuarea unui studiu de impact şi a unei note de fundamentare asupra domeniului social reglementat, precum şi definirea mai clară a tipului de politici publice pe care Guvernul României înţelege a le promova, aşa cum dispoziţiile art.6 alin.4 din Legea nr.24/2000 o impun în mod expres, datorită riscului de a se reveni la “repunerea în situaţia anterioară” şi la reinstalarea “climatului de echilibru, specific dezordinii sociale”, de după adoptarea ordonanţei “discrete”. Ciprian Coadă Judecător – Curtea de Apel Constanţa Acest articol reprezintă şi un pamflet, care ar putea avea legătură cu realitatea”, se arată în  mesajul transmis de judecătorii constănţeni.