Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:51 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a întâmplat de atunci în tânăra familie Acum trei ani, deputatul PSD Radu Babuş îşi punea pirostriile

ro

10 Sep, 2014 00:00 10091 Marime text
Acum trei ani, mai exact pe data de 10 septembrie 2011, deputatul PSD Radu Babuş, pe atunci consilier judeţean din partea aceluiaşi partid, preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret TSD Constanţa şi director al Regiei de Exploatare a Domeniului Public şi Privat din subordinea Consiliului Local Constanţa, se căsătorea cu Irina Cernat. În decembrie 2012, tânărul Radu Babuş a devenit deputat PSD în Parlamentul României. La începutul anului, familia Babuş s-a mărit cu un membru. Irina, soţia deputatului, a adus pe lume un băieţel.
 
Evenimentele care au legătură cu familia Babuş nu se opresc însă aici. În luna iunie a acestui an, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au extins cercetările pe numele primarului Radu Mazăre, într-un dosar mai vechi legat de retrocedările din oraş, dar şi din staţiunea Mamaia. Mai mult, în dosarul deschis la începutul acestui an, anchetatorii l-au inclus şi pe deputatul Radu Babuş. Astfel, pe data de 26 iunie 2014, deputatul a fost chemat la DNA Constanţa. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora.
Citiţi mai multe AICI.


Dar să revenim la nunta de acum trei ani. Tinerii însurăţei au fost conduşi la altar de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinesu, şi de soţia sa, Codruţa. Smaranda Constantinescu, fiica lui Nicuşor Constantinescu, a fost una dintre domnişoarele de onoare. Acestea au purtat rochii roz, lungi, iar naşa, Codruţa, soţia lui Constantinescu, a fost îmbrăcată într-o ţinută neagră, probabil şi din cauza faptului că purta doliu după socrul său, care decedase cu puţin timp în urmă. Petrecerea a avut loc la Restaurantul Diplomat din zona Abator. Nunta a avut peste 400 de invitaţi, meniu sofisticat şi muzică de calitate. Printre cei prezenţi s-au numărat primarul Radu Mazăre, însoţit de iubita sa, Roxana, fraţii acestuia, Alexandru şi Mihai, viceliderii CJC, Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, viceprimarii Gabi Stan şi Decebal Făgădău, preşedintele CCINA, Mihai Daraban, consilierul local PNL Ovidiu Cupşa, consilierul judeţean PNL Adrian Bratu, fostul primar al municipiului Mangalia, Claudiu Tusac, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, angajaţi ai CJC şi majoritatea directorilor din Primărie, precum şi oameni de afaceri. Naşul cel mare, Nicuşor Constantinescu, a spus rugăciunea „Tatăl Nostru“ la miezul nopţii, potrivit tradiţiei. Oaspeţii au fost serviţi cu un aperitiv foarte bogat, apoi cu peşte cu susan, sărmăluţe, friptură de raţă (vietnameză), fructe, prăjituri şi, bineînţeles, tort. Unul dintre invitaţii de onoare ai lui Radu Babuş a fost Nicu Bănicioiu. Au cântat Nico, Daniel Iordăchioaie şi un taraf din Moldova. Cununia civilă a avut loc în luna iunie 2011, într-o discreţie totală. Atunci, petrecerea a avut loc chiar la Restaurantul Cramei Murfatlar, local deţinut de familia mirelui.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gheorghe Dragomir 15 Sep, 2014 05:22 Constantenii sunt fraieri....toate partidele si toti oamenii politici sunt prieteni intre ei....numai in afara la alegeri fac galagie si spun ca sunt impotriva unuia si altuia ca sa-i aleaga lumea....