Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vacanţă specială la împlinirea a 26 de ani de căsătorie Sorin şi Dana Mihăilescu, pe urmele lui Bill Clinton (galerie foto+video)

ro

10 Oct, 2015 00:00 6896 Marime text
Cel mai cunoscut suporter constănţean, Sorin Mihăilescu, şi soţia sa, Dana, au marcat într-un mod special împlinirea a 26 de ani de căsătorie, mergând în străinătate într-o mică vacanţă
 
Soţii Sorin şi Dana Mihăilescu au împlinit 26 de ani de când sunt căsătoriţi, dar iubirea care le-a unit sufletele nu a scăzut în intensitate odată cu trecerea anilor. Dimpotrivă. Zilele speciale din viaţa lor au beneficiat mereu de un tratament special, fiind marcate festiv, cu cadouri, excursii şi surprize. La 26 de ani de când au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă, Sorin şi Dana au mers în Italia, vizitând mai multe locuri şi obiective turistice celebre sau încărcate de istorie.
 
„Vacanţa visată! Împlinim 26 de ani de la nuntă şi vrem să petrecem acest moment în cel mai romantic loc de pe pământ“, anunţa Sorin Mihăilescu. Destinaţia a fost Italia, unde cei doi au ajuns, printre alte locuri, şi la Pompei, şi la Napoli. Iar în ziua în care s-au împlinit cei 26 de ani, programul a fost unul special. „Am luat feribotul din Sorrento (Coasta Amalfi) până în insula Capri (45 de minute), iar după aceea am făcut o excursie de o oră cu vaporaşul la Grota Albastră. De 26 de ani plutim şi vâslim împreună! 26 de ani plini de fericire. La mulţi ani, dragostea mea! Acum doi ani eram la Veneţia. Acum, Insula Capri şi spectaculoasa Grotta Azzurra. Sunt un norocos că pot avea asemenea momente alături de sufletul meu pereche! O zi de neuitat, peisaje deosebite, o aniversare de vis“, a punctat Sorin Mihăilescu, care s-a declarat impresionat de Grotta Azzurra. „Mi-a fost teamă de prea mult albastru... De mâine, revenim la alb-albastru. Iubirea de Farul nu o poate stinge nici Pojorâta!“, a arătat cel mai cunoscut suporter constănţean.

A „transferat“ un fotbalist napoletan


Soţii Mihăilescu au ajuns şi la Napoli, un oraş despre care Sorin spune: „Nu mi-a plăcut niciodată. Am venit însă aici pentru celebra pizza napoletană. Unde altundeva puteam să ne oprim decât la vestita pizzerie «Di Matteo»? Aici, în urmă cu mai mulţi ani, a gustat din pizza şi Bill Clinton. O afacere de familie, care izbeşte prin simplitate! O lecţie în afaceri este ca, atunci când ceva merge bine, să nu îl schimbi! Ei asta fac!“.
 
Fostul preşedinte american Bill Clinton a călcat pragul „Antica Pizzeria e Friggitoria Di Matteo“, mâncând acolo pizza, în anul 1994, când se afla la Napoli cu ocazia summit-ului G7. Printre suvenirurile achiziţionate de la Napoli de către Sorin Mihăilescu se numără şi o figurină cu un fotbalist napoletan.

Impresionaţi de Pompei


Deosebită a fost şi impresia lăsată de ruinele oraşului antic Pompei, „o aşezare mare, plină de case deosebite chiar și pentru vremurile actuale. Nu există cuvinte care să exprime senzația trăită într-o cameră în care imaginile reprezintă bărbați, femei și copii exact cum au fost surprinși de valul de lavă, în diferite ipostaze“. Potrivit Wikipedia, „Pompei a fost un oraș roman în apropierea orașului Napoli, în regiunea Campania. În urma erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., orașul a fost distrus și acoperit de un strat gros de cenușă și piroclastite. Abia în anul 1748 a fost redescoperit întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeași erupție a Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informații detaliate despre viața citadină în Imperiul Roman, la culmea dezvoltării sale. În prezent, Pompei este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Italiei“.

I-a oferit inelul de logodnă pe o gondolă


Acum doi ani, Sorin şi Dana Mihăilescu se aflau tot în Italia, iar exact în ziua când s-au împlinit 24 de ani de la căsătoria lor, Sorin a cerut-o încă o dată, simbolic, de nevastă pe Dana, având în vedere că, peste un an, cei doi aveau să sărbătorească nunta de argint. Înfocatul fan al „marinarilor“ i-a oferit soţiei sale inelul de logodnă, într-un cadru romantic, la Veneţia, în timpul unei plimbări cu gondola. Cei doi se aflau într-o excursie prin Europa, cu un grup de suporteri constănţeni, pentru meciul Andorra - România. La Veneţia, în Italia, prietenii le-au cântat la prima oră La Mulţi Ani!, iar în autocar, Dana a trebuit să dea la microfon răspunsul la cererea în căsătorie a lui Sorin. Apoi, pe o gondolă, a primit, cu bucurie, şi inelul de logodnă.
 
„Barca a fost condusă de singurul gondolier care cânta. Ne-a făcut ziua aniversară şi mai frumoasă. I-am oferit inelul de logodnă şi am cerut-o iar de soţie. Mi-au dat lacrimile, iar cei strânşi ca din pământ au început să aplaude când a acceptat. A fost o deplasare care va rămâne mereu în inima mea. Am retrăit luna de miere alături de prieteni“, a spus Sorin Mihăilescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii