Boroianu vs. Roman. Primii aspiranţi la funcţia de primar „Războiul rece“ din PNL Constanţa anunţă un an fierbinte
Boroianu vs. Roman. Primii aspiranţi la funcţia de primar: „Războiul rece“ din PNL Constanţa anunţă un
23 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3885
Marime text
Finalul săptămânii trecute a fost marcat, în interiorul PNL Constanţa, de anunţul a două intenţii de candidatură în perspectiva proximelor alegeri locale. Mai exact, Robert Boroianu, co-preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, şi consilierul local Iustin Fabian Roman, membru al CEX-ului PNL, şi-au anunţat intenţia de a candida la Primăria municipiului Constanţa. Pentru moment, este vorba despre candidaturi în interiorul partidului, urmând ca cel mai bun aspirant la mandatul de edil-şef să fie desemnat, peste câteva luni, candidatul oficial al partidului la fotoliul ocupat încă de social-democratul Radu Mazăre.
Atât senatorul Chiru, cât şi deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedinte al PNL Constanţa, susţin că această competiţie internă este îmbucurătoare. Chiru ştia de candidatura lui Iustin Roman încă de vineri seară. Chiar dacă nu aflase încă, Dragomir a declarat că aceasta este binevenită. „Este important să existe o ofertă cât mai bogată, dar, în egală măsură, e important ca ea să fie valoroasă.“ Nu mai puţin important, Dragomir a menţionat că este foarte probabil ca în perioada următoare să se mai anunţe şi alte intenţii de candidatură.
„Primul primar penelist de după 1989 al Constanţei“
În ceea ce îl priveşte pe Robert Boroianu, acesta şi-a anunţat intenţia de a intra în competiţia internă pentru Primăria Constanţa joi după-amiază, în contextul unei şedinţe a vechiului PNL. O zi mai târziu, Boroianu a scris despre această intenţie şi pe pagina sa de Facebook. „Sunt pregătit să particip la o competiţie internă în cadrul partidului şi sper să îndeplinesc condiţiile stabilite de partid pentru a fi candidatul PNL în cursa pentru Primăria Constanţa“, scria Boroianu, vineri. Tot atunci, co-preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa mărturisea: „Sunt hotărât să devin primul primar penelist de după 1989 al oraşului Constanţa şi pentru asta am nevoie de încrederea şi susţinerea dumneavoastră.“„Dacă nu aveam şanse, nu mă înscriam“
Ieri dimineaţă, Iustin Roman şi-a anunţat, şi el, dorinţa de a intra în cursa internă a partidului cu privire la desemnarea candidatului la Primăria Constanţa. Roman a făcut acest anunţ în presă, menţionând că s-a sfătuit, înainte de a lua această hotărâre, cu familia sa, dar şi cu senatorul Gigi Chiru, copreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa. „Domnul Chiru m-a încurajat să intru în competiţia internă a PNL pentru Primăria Constanţa“, a afirmat consilierul local. Întrebat dacă, în opinia lui, are şanse să câştige competiţia internă, astfel încât să fie desemnat candidatul PNL la Primăria municipiului Constanţa, Iustin Roman a precizat: „Dacă nu aveam şanse, nu mă înscriam.“Atât senatorul Chiru, cât şi deputatul Gheorghe Dragomir, copreşedinte al PNL Constanţa, susţin că această competiţie internă este îmbucurătoare. Chiru ştia de candidatura lui Iustin Roman încă de vineri seară. Chiar dacă nu aflase încă, Dragomir a declarat că aceasta este binevenită. „Este important să existe o ofertă cât mai bogată, dar, în egală măsură, e important ca ea să fie valoroasă.“ Nu mai puţin important, Dragomir a menţionat că este foarte probabil ca în perioada următoare să se mai anunţe şi alte intenţii de candidatură.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii