Ce se întâmplă cu funcţia de preşedinte al CJC? Mazăre, sub control judiciar. Nicuşor, operat a doua oară (documente)
Ce se întâmplă cu funcţia de preşedinte al CJC?: Mazăre, sub control judiciar. Nicuşor, operat a doua oară
23 Jul, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
4385
Marime text



Pe de altă parte, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) ar fi fost operat, conform spuselor lui Mazăre, pentru a doua oară. Asta după ce, timp de două zile, ar fi fost supus tratamentului cu morfină.
Ce se întâmplă cu tandemul Mazăre-Constantinescu şi, mai ales, ce se va întâmpla cu funcţia de preşedinte al CJC? Vor avea constănţenii alegeri anticipate pentru conducerea celei mai mari instituţii din judeţ?
„Dosarul ăsta e o jucărie“

Amintim că, pe data de 9 aprilie, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, Radu Mazăre a fost pus în libertate sub control judiciar. Edilul-şef al municipiului Constanţa este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organele de poliţie în a căror circumscripţie locuieşte, respectiv Poliţia Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Mai mult decât atât, şeful administraţiei publice locale constănţene este obligat să nu depăşească limita teritorială a statului român. Atunci când a fost pus în libertate, lui Mazăre i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
Poliţistul în faţa căruia Mazăre a semnat ieri la sediul IPJ este Doru Cătălin Artene. Acesta din urmă a declarat că primarul se prezintă regulamentar la sediul IPJ Constanţa şi, întrebat dacă Mazăre a avut vreodată vreo disensiune cu vreunul dintre poliţişti, Artene a menţionat că nu a existat o astfel de situaţie.
„Dacă i-au făcut morfină, vă daţi seama în ce stare e”“

De asemenea, Radu Mazăre a subliniat că vindecarea lui Nicuşor Constantinescu „nu a mers aşa cum ar fi trebuit să meargă“, dar şi că „până când nu se termină toate problemele astea, nu poate să înceapă radioterapia“. „Vorbeam cu el, nu e uşor, numai în sufletul lui să nu fii. Internat la New York, singur, nu avea nimeni voie să stea acolo la urgenţă. I-au făcut două zile morfină. Dacă I-au făcut morfină, vă daţi seama în ce stare e“, a explicat edilul-şef al municipiului Constanţa.
Funcţia lui Nicuşor Constantinescu e în pericol?
În contextul acestor declaraţii, Mazăre a fost întrebat şi dacă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pe care Constantinescu o ocupă în prezent, este în pericol din cauza stării sale de sănătate, incertă la momentul actual. „Nu ştiu, n-am citit legea“, a venit răspunsul primarului.Potrivit legii, dacă un ales local se află, timp de şase luni, în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia, prefectul este obligat să emită un ordin pentru suspendarea sa din funcţie. Ulterior, în termen de maximum trei luni, trebuie stabilită o dată pentru organizarea alegerilor parţiale.
Amintim că Nicuşor Constantinescu se află în Statele Unite ale Americii din luna aprilie a acestui an, dar şi că avocaţii preşedintelui CJC au depus, la Tribunalul Constanţa, o cerere prin care solicită prelungirea şederii acestuia în SUA, până la data de 1 octombrie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- feliciano57 23 Jul, 2014 17:06 lui,,NICUSOR''?????dragul de el.