Cristian Diaconescu, aspirantul PMP la prezidenţiale „Nu mai e vremea preşedintelui jucător“
Cristian Diaconescu, aspirantul PMP la prezidenţiale: „Nu mai e vremea preşedintelui jucător“
23 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2247
Marime text
Cristian Diaconescu, aspirantul PMP la proximele alegeri prezidenţiale, a susţinut, ieri, la Constanţa, o conferinţă de presă, context în care a declarat că, şi după finalizarea mandatului, „numele preşedintelui (n.r. Traian Băsescu) va rămâne strâns legat de PMP“. „Nu există niciun fel de intenţie de a ne separa într-o formă sau alta“, a subliniat Diaconescu. Declaraţia sa vine în contextul în care fratele preşedintelui Băsescu, Mircea Băsescu, este implicat într-un scandal de şantaj legat de Bercea Mondial. „Preşedintele, ca om de stat, a dat cel mai important test de consecvenţă pe care-l poate da un politician. Faptul că a rămas consecvent arată fermitatea principiilor sale. E un exemplu de urmat“, a menţionat fostul consilier prezidenţial, actual candidat la mandatul de preşedinte.
Interesant, în opinia lui Diaconescu, „nu mai e vremea preşedintelui jucător, e vremea unui alt gen de preşedinte“. „România a intrat, prin eforturile preşedinţilor - dacă vorbim de preşedinţii de până acum - într-o altă logică internaţională, în care preşedinţii au un rol. În acest moment, la masa decizională trebuie să ai anumite calităţi politico-diplomatice prin care să susţii locul câştigat de aceşti oameni cu greu“, susţine candidatul PMP la prezidenţiale.
În ceea ce priveşte profilul viitorului preşedinte al României, Cristian Diaconescu a explicat că îşi doreşte să convingă electoratul de faptul că e nevoie „de un preşedinte care, imediat după ce depune jurământul, poate deveni operaţional din punct de vedere al instituţiei“. „Eu ştiu că spaţiul public este ocupat de teme din zona emoţională. Ştiu acest lucru, dar mi-e teamă că cel care ar putea să câştige simpatie pe acest palier nu va fi în stare, după aceea, să se schimbe cu aproape 180 de grade, pentru că, dincolo de un preşedinte popular, simpatizat de societate, sprijinit de media, cu capacităţi financiare de a-şi face vizibilă figura peste tot, trebuie un preşedinte care, odată ce îşi câştigă locul la masa decizională în familia occidentală, să se poată purta ca atare“, a precizat Diaconescu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii