Din ciclul „preocupările parlamentarilor noștri“ Senatorul Moga susține Statutul personalului de la SAJ (document)
Din ciclul „preocupările parlamentarilor noștri“: Senatorul Moga susține Statutul personalului de la SAJ
04 Jan, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2897
Marime text
Înainte cu puțin timp de a intra în vacanța de iarnă, mai mulți parlamentari (82 de senatori și deputați) din aproape tot spectrul politic reprezentat în Legislativ au înregistrat la Senat o propunere legislativă. Ceasta vizează adoptarea Statutului personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul Serviciilor de Ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Printre susținătorii acestui proiect legislativ se regăsesc și parlamentari de Constanța - senatorul Nicolae Moga (PSD), deputatul Florin Gheorghe (UNPR). Documentul a fost înregistrat spre dezbatere la Senat, prima cameră sesizată, deputații fiind cei care vor decide soarta lui, fiind cameră decizională.
Proiectul legislativ vine să reglementeze ”Statutul personalului profesionist operativ de intervenți din cadrul Serviciilor de Ambulanță Județene, unități sanitare publice de importanță strategică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății, sub monitorizarea și coordonarea operațională a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, servicii de bază în Sistemul Național de Asistență Medicală de Urgență în prespital”.
Actul normativ vizează o serie de aspecte privind încadrarea, obligațiile și îndatoririle ce revin personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul SAJ-urilor, ca ”personal calificat, cu responsabilități malpraxis și care răspunde discipinar, civil și penal pentru modul în care își execută atribuțile de serviciu”, se arată în expunerea de motive. De asemenea, normativul vine să stabilească obligațiile și drepturile celor ce muncesc în cadrul SAJ-urilor oferindu-le ”un Statut special”, dar și să restrângă exercitarea unor drepturi și libertăți ale personalului operativ de intervenție. Acest Statut, susțin parlamentarii semnatari ai propunerii legislative, stabilește ”modalitățile de participare directă și activă a personalului (...) în caz de instituire a Planului Roșu, a stării de urgență, a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război”. De asemenea, parlamentarii nu au omis să prevadă în Statut ”modalitățile de selecționare, pregătire, încadrare și încetare a relațiilor de muncă ale personalului profesionist operativ de intervenție”, dar nici măsurile compensatorii acordate persoanlului SAJ în caz de deces sau de incapacitate definitivă de muncă .
Printre cele prevăzute în Statut se regăsește și evaluarea anuală, după o metodologie ce va fi stabilită prin ordin al ministrului sănătății, a activității și conduitei personalului de pe ambulanțe , aceștia urmând să primească, în funcție de prestație, calificative.
Pe lângă obligațiile generale și specifice activității lor, iată că s-a prevăzut și când pot refuza plecarea într-o misiune având în vedere că, nu o dată, au existat cazuri în care deși era cunoscută existența unor defecțiuni la ambulanțe, lipsa medicației minime obligatorii sau alte aspecte ce îngreunau îndeplinirea atribuțiilor și asigurarea serviciilor medicale optime, echipajele plecau pe teren.
Documentul este amplu, pare să nu fi omis niciun aspect important însă rămâne de văzut dacă în sesiunea următoare va atrage susținerea majorității parlamentarilor astfel încât să fie pus în aplicare. Nu în ultimul rând va fi interesant de aflat și care sunt opinile celor direct vizați după ce vor analiza propunerea legislativă (n.r. pe care o pot citi și pe site-ul nostru la secțiunea document) care așteaptă girul parlamentarilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii